polonic sn [At: DOSOFTEI, V. S. septembrie 27^r/1 / V: (înv) ~omnic, ~ovnic, (reg) puloin~ / Pl: ~ice / E: ucr полонник, srb polovnik] 1 Lingură mare și adâncă de lemn sau metal, cu coada lungă, folosită în bucătărie, la stână etc. Si: (reg) ciorbalâc, linguroi, meriteană, mestecău¹. 2 (Îe) A da cu ~ul A oferi din abundență. 3 (Reg) Lingură mare și adâncă cu găvan găurit și cu care se separă, la stână, urda sau cașul de zer Si: (reg) făcălitoare.