poluare s. f. Acțiunea de a infesta (apele, aerul etc.) ◊ „Poluarea apelor mărilor și oceanelor este atât de avansată încât viața submarină a dispărut într-o proporție de 40 la sută.” Sc. 18 IX 70 p. 6. ◊ „Cel de-al 8-lea simpozion organizat de Comisia pentru combatarea poluării mediului [...] se deschide la 25 noiembrie.” R.l. 24 XI 75 p. 2. ◊ „Guvernul francez a adoptat o «Cartă a calității vieții», care cuprinde măsuri destinate menținerii echilibrului ecologic, precum și o serie de prevederi privind limitarea poluării sonore în diferite localități din țară.” R.l. 6 I 78 p. 6; v. și 9 VIII 75 p. 6, I.B. 20 XII 75 p. 6; v. și aerobioscop, kogai, zonă-cheie (din polua; M. Gheorghiu în LR 2/68 p. 134; DTP; DEX, DN3)