POPRI, popresc, vb. IV. Tranz. 1. A opri, a reține, a împiedica, a interzice. Întăi am venit ca să tăiem și să poprim lăptocul morii tale. SADOVEANU, N. P. 109. Eu zbor în stînga și-n dreapta, ca voioasa ciocîrlie Pe care n-o mai poprește ferecata colivie. HASDEU, R. V. 14. Intrarea în lagăr a oamenilor particulari nu era poprită nici ziua, nici noaptea, dacă ei cunoșteau cuvîntul de ordin. FILIMON, C. 271. ◊ Refl. pas. Vitele vor fi slobode pînă la 1 martie 1867, cînd se popresc țarinele. I. IONESCU, M. 291. 2. A face poprire (2); a sechestra. (Refl. pas.) Dacă intră pe proprietatea cuiva și strică, fie ce-o fi: vită, tractor, gîscă, se poprește! GALAN, B. I 128. 3. A aresta. Nu se poate înfățișa cu ușurință în vederea lumii, ca să nu-l poprească străjile. SADOVEANU, N. P. 181. 4. (Mold., Bucov.) A propti, a sprijini, a rezema. Cuțui i se puse în față, poprindu-l cu brațele încordate, ca pe un mal. SADOVEANU, B. 284.