PORȚELÁN (< germ., it.) s. n. Material ceramic vitrifiat, translucid, alb, glazurat, obținut prin arderea la temperaturi de 1.250-1.450°C a unui amestec de caolin, feldspat și cuarț, la care se adaugă steatit, corindon, pigmenți coloranți organici etc. pentru a-i conferi proprietăți speciale; este folosit la confecționarea izolatoarelor electrice, a vaselor de laborator, a unor obiecte tehnico-sanitare, de uz casnic, a veselei etc. Din p. se execută variate obiecte de artă, putând fi modelat și colorat prin smălțuire, decalcomanie, pictare etc. P. a fost obținut pentru prima oară în China, în timpul dinastiei Tang (618-907), cunoscând o mare dezvoltare în timpul dinastiei Yuan (1279-1368). În Europa, după mai multe încercări și imitații, secretul p. veritabil a fost descoperit în c. 1707, în Saxonia, de J.F. Böttger și E.W. von Tschirnhaus. ♦ Obiect făcut din materialul descris mai sus.