posomorăsc v. tr. (vsl. *posmuriti, dedus din posmurinŭ, smurŭ, posomorît; sîrb. násumoriti se, a se posomorî, infl. poate de ung. szomoru, trist, care tot de aci vine: rus. pásmurĭetĭ, pohmúritĭ, a se posomorî, pásmurnyĭ, posomorît, d. smúryĭ, cenușiu închis, hmúra, corcolan, nour întunecat, hmuritĭ, a încreți fruntea, a se zbîrli, hmúrnyĭ, posomorît. Bern. 1, 391. Cp. cu scapăr și chĭondorîș). Întunec, daŭ un aspect trist orĭ supărat: vestea rea l-a posomorît. V. refl. Mă întunec: un cer posomorît. Fig. Mă încrunt, mă cătrănesc, mă mohorăsc, mă supăr: o fată posomorîtă. V. bosunflu.