POSTUM, -Ă, postumi, -e, adj. 1. (Despre o operă literară sau științifică) Rămas în manuscris și publicat după moartea autorului. Materialul poetic postum [al lui Eminescu] abia acum se dezvăluie într-o bogăție copleșitoare. SADOVEANU, E. 83. ◊ (Substantivat, f.) «Făt-Frumos fiul iepei» ar fi să fie o «postumă» [a lui Creangă]. IBRĂILEANU, S. 150. 2. (Despre o calitate, un merit etc.) Care se acordă, se atribuie, se recunoaște cuiva după moarte. De această onoare postumă nu poate scăpa nici un om de talent. CARAGIALE, O. III 243. Pentru a-și răpi chiar gloria postumă, ei răspîndeau acum în popor [o] odioasă anecdotă. HASDEU, I. V. 167. 3. (Jur.; despre copii) Născut după moartea tatălui.