potop (potopuri), s. n. – Diluviu. Var. pl. potoape. Sl. potopŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 38; Cihac, II, 414; Conev 38), cf. sb. potop. – Der. potopenie, s. f. (diluviu, inunudație; dezastru, calamitate); potopi, vb. (a inunda, a îneca; a nimici, a distruge, a anihila), cf. sl. potapiti, potopiti; potopitor, adj. (distrugător, nimicitor).