POTOP, (rar) potopuri și potoape, s. n. 1. (În legendele biblice) Revărsare mare de apă care a înecat întreaga lume și toate viețuitoarele de pe pămînt (afară de cele scăpate în arca lui Noe). Prin bălțile de noroi... treceau niște ciubote mari, cărora nu le-ar fi păsat nici de potop. EMINESCU, N. 34. Ce! ai uitat tu oare potopul d-altădată. Atunci cînd tata Noe în luntrea-i deșălată, Plutea pe universul subt unde înecat? ALEXANDRESCU, M. 178. ♦ Ploaie foarte mare, torențială; revărsare de ape. V. puhoi. Ce vreme!... Ia te uită, e un întreg potop! MACEDONSKI, O. II 50. Și, gonind biruitoare, tot veneau a țării steaguri, Ca potop ce prăpădește, ca o mare tulburată. EMINESCU, O. I 148. ◊ (Precizat prin «apelor» sau «de apă») Să verși păgîn potop de apă Pe șesul holdelor de aur. GOGA, P. 18. Se prăpăstuiră asupra pămîntului, cu șuier de aer sfîșiat, potopul greu al apelor cerești. HOGA.Ș, M. N. 176. ◊ Fig. Al ochilor potop Se varsă nebunatic în stropi. COȘBUC, P. II 180. 2. Fig. Cantitate imensă, mulțime foarte mare. V. noian. Primea-n obraz tot acest potop de vorbe. GALAN, B. I 53. Peste aurul învălurat al grîului, soarele revărsa potopul de aur al luminii lui fierbinți, SANDU-ALDEA, U. P. 158. Lupii suri ies după pradă, Alergînd, urlînd în urmă-i prin potopul de zăpadă. ALECSANDRI, P. A. 113. 3. Prăpăd, urgie, distrugere, nenorocire. Mi s-a părut așa... că din nou a venit potopul războiului. SAHIA, N. 62. Și cînd clămpăneam ceaslovul, cîte zece, douăzeci de suflete prăpădeam deodată; potop era pe capul muștelor! CREANGĂ, A. 4. Marcu biet o auzit De potopul cel cumplit Ce casa i-a pustiit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 485.