POTRIVEALĂ, potriveli, s. f. 1. Potrivire, asemănare; conformitate, acord. Frățiile de război se leagă repede; dar prietinia mai domol își face loc, după potriveala sufletelor. SADOVEANU, O. VI 21. Și ce socotești d-ta, leliță, c-aici, adică, să nu fie nici o potriveală? DELAVRANCEA, H. T. 134. Între organism și viață trebuie să fie o absolută potriveală. CARAGIALE, N. F. 25. ◊ Loc. adj. Cu potriveală = potrivit, nimerit. Și unde n-a început, măi tată, să cînte țiganul niște cîntece ca acelea, mîndre și cu potriveală, de toți au rămas cu ochii holbați. ȘEZ. VII 38. 2. Coincidență, întîmplare potrivită. Se înapoiau după o lună și era parcă o potriveală că atunci nu mai dogorea soarele, iar serile începeau să fie răcoroase. PAS, Z. I 240. Chiar în căprăria lui se nimerise. Dar potriveala asta, se gîndea Sandu, n-a fost la întîmplare, a fost într-adins făcută. MIRONESCU, S. A. 58.