POTRIVNIC, -Ă, potrivnici, -e, adj. (Și în forma protivnic; adesea urmat de determinări în dativ) 1. Ostil, dușmănos. Necruțător este poporul în pedepsirea a tot ceea ce este potrivnic vieții. BENIUC, P. 12. ♦ (Substantivat) Dușman, vrăjmaș. Fiecare romîn avusese a lupta cu zece sau cincisprezece protivnici. ISPIRESCU, M. V. 26. Atuncea spaima și groaza pre protivnici au cuprins, Se împrăștie ca apa pe șesul acel întins. NEGRUZZI, S. I 130. ♦ Nefavorabil. Pe vremea cînd, înconjurat de întîmplări potrivnice, scriam această carte, cîțiva oameni ne întîlneam uneori, fiindu-ne unii altora slabe sclipiri de faruri. BOGZA, C. O. 5. 2.Opus, contrar. Străbătu din colțul potrivnic al pieții, dinspre strada de sub pădure. VORNIC, P. 79. Părerile autorului sînt în unele privinți protivnice părerilor noastre. GHEREA, ST. CR. II 57. ♦ (Adverbial) Din partea opusă, din față. Trecătoarele... îndată ce întîlneau venind protivnic o altă femeie într-o mai încîntătoare haină de toamnă, strîngeau buzele. C. PETRESCU, C. V. 57. 4. (Azi numai popular) La fel, de o seamă, egal. (Substantivat) Nouă cai mi-a cumpărat. Potrivnic că n-a găsit. PĂSCULESCU, L. P. 184. – Variantă: protivnic, -ă adj.