povață sf [At: (a. 1644) GCR I, 113/23 / V: (reg) ~văț sn, (înv) ~viață, ~voață / Pl: ~vețe, (rar) ~veți, (înv) ~țe, ~văți / E: pn powodca] 1 Povățuitor (1). 2 (Înv; îla) De ~ Care servește drept îndrumător, povățuitor. 3 (Înv; spc) Călăuză. 4 Îndrumare, sfat etc. dat cuiva sau primit de la cineva în legătură cu luarea unei hotărâri într-o situație dificilă, în adoptarea unei atitudini, în rezolvarea unei situații, pentru atingerea unui scop etc. Si: (înv) îndemn, povățuire (2), povățuială, povățuitură. 5 (Îla) De ~ Care servește cuiva ca îndrumare, ca sfat, ca îndemn. 6 (Reg; îe) A pune (pe cineva) la ~ A îndemna pe cineva la rău. 7 (Reg; îe) A avea ~ bună A fi cumpătat, chibzuit. 8 (Rar) Exemplu, model urmat de cineva. 9 (Înv) Conducere. 10 (Înv) Orientare. 11 (Înv) Directivă. 12 (Înv) Lege, normă cu caracter obligatoriu. 13 (Îvr; spc) Conducere a unui vehicul. 14 (Îvr; îf povoață) Persoană care conduce un vehicul.