POVESTI, povestesc, vb. IV. 1. Tranz. (Folosit și absolut) A face cunoscut, a înfățișa, a comunica prin cuvinte ceva; a expune, a istorisi, a nara. El are un dar de la dumnezeu de povestește așa de frumos. SADOVEANU, E. 112. Clipind din genele cărunte începe-a povesti moșneagul. GOGA, P. 24. Peste două sute de ani bătrînii vor povesti copiilor, în stilul basmelor, multe din lucrurile pe care noi le vedem aievea. VLAHUȚĂ, O. A. I 217. Împărăteasa povestește soțului său cîte a pătimit ea de cînd s-a făcut el nevăzut. CREANGĂ, P. 101. ◊ Fig. Codrii negri aiurează și izvoarele-i albastre Povestesc ele-n de ele numai dragostele noastre. EMINESCU, O. I 155. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de» sau «despre») Părintele Veniamin începu să ne povestească despre o mulțime de lucruri felurite. SADOVEANU, O. VII 182. Am văzut numai pe hartă, pînă acum cîteva zile, și-am citit în cărți – pe urmă mi-au povestit luptătorii, în cap cu tata, despre acest cîmp al Mărășeștilor. SAHIA, N. 15. (Fig.) Vîntul, păsările, codrul, luna, razele de soare Povestesc mereu de tine și de toate ce-ai făcut. EFTIMIU, Î. 104. ◊ Refl. impers. Îi răspunseră că bunii lor auziseră de la străbunii lor povestindu-se de asemenea fleacuri. ISPIRESCU, L. 9. ♦ A înfățișa (o întîmplare) prin mijloace plastice (și nu prin vorbe). Artist cu nume mare, el de bunăvoie se duse după armată în război, pentru ca să ne poată povesti prin tablouri toate grozăveniile. GHEREA, ST. CR. II 89. 2. Intranz. (Transilv., Ban.) A sta de vorbă (cu cineva), a sta la taifas. Mai povestiră un răstimp în fața crîșmei, pe urmă se împrăștiară. REBREANU, I. 40. Se ia popa meu cu muierea... și merg către casa mortului povestind. RETEGANUL, P. II 64. Știi tu, badeo, ce ziceai Cînd seara la noi veneai Și pe laviță ședeai Și cu maica povesteai? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 265. ♦ Tranz. (Rar) A discuta. Avem de povestit după prînz chestiuni importante. VORNIC, P. 174.