POVESTIRE, povestiri, s. f. Faptul de a povesti; istorisire. Creangă restituie povestirea funcțiunii ei estetice primitive, care este de a se adresa nu unor cititori, ci unui auditor. VIANU, A. P. 112. Această simplă povestire a rătăcirii unui copil pe drumurile și prin dumbrava de la marginea tîrgușorului nu putea fi scrisă decît de un om care are multe și diverse însușiri de poet și artist. IBRĂILEANU, S. 5. Gheorghe, tăcut, cu capul în pămînt, asculta povestirea morții [mamei Paraschiva]. BUJOR, S. 149. ♦ Narațiune literară, care are drept subiect o întîmplare rară sau neobișnuită, redată într-un chip atrăgător, apropiat de formele vorbite ale expunerii. Delavrancea este, în literatura noastră, creatorul poemei în proză, pe care el o intercalează necontenit în povestirile sale. VIANU, P. 173. M-am gheboșat asupra cărțuliei mele ș-am izbutit îndată să scot din ceață... povestirile pentru copii ale lui Creangă. SADOVEANU, E. 113.