POZITIV, -Ă, pozitivi, -e, adj. 1. Care se întemeiază pe fapte, pe realități, pe experiență, pe observații, pe constatări; p. ext. sigur, adevărat, real, precis. Binevoiți, domnule, a trimite această scrisoare către nevasta mea și rugați pe cine veți socoti să vă trimită o știință pozitivă despre dînsa. GHICA, A. 633. Științe pozitive = științe experimentale. ♦ Care e folositor, valabil, valoros. A populariza experiența pozitivă a fruntașilor. ♦ Care îndeplinește un rol bun; util, productiv. Această clasă parazită trăiește exploatînd munca claselor pozitive. IBRĂILEANU, SP. CR. 186. Erou pozitiv = personaj într-o operă literară, care reprezintă forțele cele mai înaintate ale societății, întruchipînd curajul, dîrzenia, optimismul și încrederea în viitor. Încă din primii ani ai regimului sovietic problema eroului pozitiv a devenit problema centrală a literaturii. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 161, 15/1. 2. (Despre persoane) Realist, practic. Cel dintîi [bărbat] era mai pozitiv și a știut să se folosească de șederea mea la țară. BOLINTINEANU, O. 394. 3. (Mat.; despre numere) Care este mai mare decît zero, care este (sau se presupune a fi) precedat de semnul plus. ♦ (Logică; despre. noțiuni, raționamente etc.) Care afirmă ceva. ♦ Electricitate pozitivă = sarcină electrică obținută pe sticlă cînd aceasta este frecată cu mătase. Pol (electric) pozitiv = extremitatea unui circuit electric încărcată cu sarcină electrică pozitivă; anod. ♦ (În expr., și substantivat, n.) Probă pozitivă= copia unui negativ fotografic, care redă ca în realitate părțile luminoase și cele întunecate ale obiectului fotografiat. ♦ (Gram.; numai în expr.) Grad pozitiv (și substantivat, n.) = formă obișnuită a adjectivului sau a adverbului, cu ajutorul căreia notăm existența însușirii la un obiect oarecare privit izolat sau la un proces exprimat printr-un verb, fără să ne referim la alte obiecte sau procese. «Roșu» reprezintă gradul pozitiv, iar «mai roșu» gradul comparativ al adjectivului «roșu».