praf (prafuri), s. n. – 1. Pulbere, colb. – 2. Prăfăraie. – 3. Medicament în formă de pulbere. – 4. Iarbă de pușcă (corect praf de pușcă, praf pentru arme). – Var. înv. prah, sprav, Mold., Trans. prav, Banat prau. Megl. prau. Sl. prachŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 39; Cihac, II, 285; Conev 37), cf. bg., sb., cr. prah, ceh. prach. – Der. prăfărie (var. înv. prăvărie), s. f. (praf mult); prăfos, adj. (cu praf); prăfos, adj. (cu praf); prăfui (var. praftură, ple(a)ftură), s. f. (pămătuf al fierarului; Arg., rege la cărțile de joc; Arg., popă), ultimele sensuri prin sinecdocă, din cauza barbei sale; prăftui, vb. (a stropi cu agheasmă; a da din coadă, pentru a se apăra de muște); prăfuriu, adj. (de culoarea prafului); prăfuros, adj. (plin de praf); sprehui (var. șrehui, sprăhui), vb. (a scutura de praf, a scoate praful), în Mold. – Cf. prahaiță.