Definiția cu ID-ul 934676:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PREA2 adv. 1. (Ca determinativ pe lîngă un verb; așezat, de obicei, la timpurile compuse între auxiliar și participiu, la verbele reflexive între pronume și verb, la formele negative între negație și verb) Mai mult decît e necesar, decît se cuvine; peste măsură, foarte mult. Are un trup de minune tăiat și chip frumos. Și el știe bine aceasta, ba încă prea o știe. VLAHUȚĂ, O. A. I 193. Mi se pare că ne-am prea întins cu vorba. CREANGĂ, P. 258. Prea v-ați arătat arama, sfîșiind această țară, Prea făcurăți neamul nostru de rușine și ocară. EMINESCU, O. I 151. ◊ (Pe lîngă o formă verbală repetată) Cum se poate una ca asta? -Iaca se poate și se prea poate. ISPIRESCU, E. 110. M-am săturat și m-am prea săturat. CREANGĂ, P. 312. Te cunoști, mîndră, cunoști, Te cunoști, te prea cunoști. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 249. ◊ Expr. Nu (sau nici) prea = nu chiar, nu tocmai, nu cam. Cei doi nu prea voiau să primească, dar după multă stăruință din partea celui al treilea, au primit. CREANGĂ, A. 144. Trebuie să ne grăbim mult ca să-i ajungem.?Să ne grăbim și nu prea, pentru că-i putem ajunge. EMINESCU, N. 14. Nu-mi prea bat capul de aceasta, zise Toderică. NEGRUZZI, S. I 83. 2. (Ca determinativ pe lîngă un adjectiv, urs. adverb sau o locuțiune adverbială) Mai mult decît..., extrem de..., foarte. Puțină vreme încă ne desparte De iarna tristă,prea curînd sosită! IOSIF, P. 46. Prea multe s-au îngrămădit deodată pe capul meu. CREANGĂ, P. 223. La așa tîlcuri înalte. Omul să deie nu poate decît prea slabe cuvinte. CONACHI, P. 266. Tare, bade, ne iubim, Dar prea rar ne întîlnim. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 68. ◊ Expr. A nu prea ști multe = a fi supărăcios, irascibil, a reacționa impulsiv; a nu ști de glumă, a-i sări repede țandăra. Ș-apoi las’ pe popa Niculai Oșlobanu, căci el nu prea știe multe. CREANGĂ, A. 78. A fi prea din cale-afară (sau prea de tot) = a fi din cale-afară de exagerat, excesiv. Bătrînele prea sînt de tot,prea se ocolesc – prea se uită chiondorîș. DELAVRANCEA, H. T. 148. (Familiar) Mult prea... = (indicînd o și mai mare intensificare a însușirii determinate) o problemă mult prea importantă. Nu prea sau (folosit corelativ) nici prea = nu chiar, nu tocmai (atîta de..., sau așa de... ). Și-și taie vro cinci vărguțe, Nici prea lungi, nici prea scurtuțe. MARIAN, S. 53. Baba... umbla valvîrtej să-i găsească mireasă... după placul ei: nu prea tînără, naltă și uscățivă, însă robace și supusă. CREANGĂ, P. 4. Pare că nu-ți stă prea bine Cu doi drăguți lîngă tine. JARNÍK-BÎRSEANU D. 249. (Despărțit de adjectiv sau adverb printr-un verb) Are negre mustăcioare Și-i de-o palmă lat în frunte Și nu prea grăiește multe, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 136. Asta e prea-prea = asta întrece măsura. Nici... prea-prea = nici peste măsură de, nici extraordinar de... De n-am mătăsuri, am ce pot, Nici bun prea-prea, nici rău de tot. COȘBUC, P. I 128. ♦ (Repetat, cu valoare adjectivală) Tare, exagerat, care întrece măsura. Din pricina expresiilor cam prea-prea, te-ai supărat și ești ghimpos ca un arici. C. PETRESCU, A. R. 13. ◊ Expr. Ori prea-prea, ori foarte-foarte = ori una, ori alta. Atunci, iată ce zic eu... să fie ori prea-prea, ori foarte-foarte. CARAGIALE, O. I 148. (Familiar) Nici prea-prea, nici foarte-foarte = așa și așa, nici bine, nici rău, potrivit, mediocru. Leonică în sufletul lui nu era nici bun nici rău, nici moale nici iute, nici deștept nici prost, Cu un cuvînt, o ființă nici prea-prea, nici foarte-foarte. CARAGIALE, O. II 8. ◊ (Ajută la formarea superlativului absolut) Millo s-a remarcat printr-o voce prea plăcută cîntînd o bucată. SADOVEANU, E. 68. A fost odată ca-n povești, A fost ca niciodată, Din rude mari împărătești O prea frumoasă fată. EMINESCU, O. I 167.