PREZUMȚIE, prezumții, s. f. 1. Părere întemeiată pe aparențe, pe unele date nesigure (în lipsă de dovezi reale); supoziție, presupunere. 2. (Jur.) Consecință logică trasă de către lege sau magistrat, din stări sau împrejurări cunoscute. 3. Părere prea bună despre sine însuși, încredere neîntemeiată în forțele sau în meritele proprii; înfumurare, îngîmfare. [Sînt] ajunși în acel grad de prezumție unde orice critică cît de justă li se pare pornită din invidie. ALECSANDRI, S. 45. Vițiurile de care trebuie să te ferești mai mult sînt prezumția și mîndria. KOGĂLNICEANU, S. 45. ♦ Încredere neîndreptățită într-un ajutor din afară, într-o împrejurare favorabilă sau în forțele proprii; supraestimare. Nu poate avea prezumția deșartă să creadă că va avea mai multe baionete decît au avut predecesorii lui. LIT. ANTIMONARHICĂ 162.