PRIBOI¹, priboaie, s. n. 1. (Tehn.) Dorn. Băț lung (de 80-90 cm) terminat într-un fel de steluță, cu care se bat icrele pentru a le curăța de pielițe. Curățirea de pelițe se face cu un instrument simplu, numit în Deltă «priboi». ANTIPA, P. 706. 2. Plantă erbacee cu frunzele plăcut mirositoare, cu florile mari, roșii ca sîngele; Crește pe stînci și prin locuri pietroase (Geranium macrorrhizum). Frunză verde de priboi, Auzi lele-un pițigoi. MARIAN, O. II 151. 3. Numele unui dans popular.