PRIETENOS, -OASĂ, prietenoși, -oase, adj. Amabil, binevoitor. Mi-a spus vorbe prietenoase, mi-a făcut loc alături să mă încălzesc. C. PETRESCU, C. V. 151. Mă privește cu ochii prietenoși. SAHIA, N. 26. Se silea să zîmbească și să pară prietenos și binevoitor. REBREANU, R. II 84. ◊ (Adverbial) Am trecut din nou, am salutat-o foarte prietenos. CAMIL PETRESCU, U. N. 136. El m-a oprit în cale Pe lunci și m-a-ntrebat Pe unde-i bietul tata? Și-i vesel, sănătos? Și m-a-ntrebat de tine Așa de prietenos. COȘBUC, P. I 267. – Variantă: (regional) prietinos, -oasă (SADOVEANU, O. I 45) adj.