prigonitor, ~oare smf, a [At: (a. 1750-1780) GCR II, 82/19 / Pl: ~i, ~oare / E: prigoni + -tor] 1-6 (Persoană sau comunitate socială) care prigonește (4-6) Si: asupritor, persecutor. 7-8 (Jur; înv; mpl) (Persoană) care are calitatea de reclamant într-un proces. 9-10 (Jur; înv; mpl) (Persoană) care este parte într-un proces.