PRII, pers. 3 priește, vb. IV. lntranz. (Construit cu subiectul logic în dativ) A-i fi cuiva prielnic, favorabil, a i se potrivi, a-i fi de folos. Ce bine îi priește omului munca atunci cînd e mulțumit de ea, cînd simte că o împlinește bine. DEMETRIUS, V. 96. Nu-i pria aerul capitalei, nici noul domiciliu, cocoțat la al doilea etaj, fără curte și fără grădină. C. PETRESCU, C. V. 84. Pămîntul gras priește spinoaselor urzici. alecsandri, T. II 149. ◊ (Cu subiectul gramatical neexprimat) Să mîncăm în tăcere la masă, ca să ne priască. SADOVEANU, P. H. 78.