PRILEJ, prilejuri, s. n. 1. Ocazie, împrejurare; moment oportun. Ne-am întîlnit cu prilejul parastasului și abia de am schimbat cîteva vorbe tot timpul. CAMIL PETRESCU, U. N. 38. Mișu St. Popescu vrea să divorțeze! Lung prilej de vorbe și de ipoteze. TOPÎRCEANU, P. 234. ◊ (În construcție cu verbe ca «a da», «a avea», «a căuta», «a pierde» etc.) Catinca mai avea altele de spus și nu pierdea prilejul să le spuie. C. PETRESCU, C. V. 85. Căuta veșnic prilejuri să întîlnească pe Ion. REBREANU, R. I 117. Mulți ani trecuse la mijloc, de cînd acești frați nu mai avusese prilej a se întîlni. CREANGĂ, O. A. 220. Vrei să vii? Nu scăpa prilejul. ALECSANDRI, T. I 347. ◊ Expr. A căuta (sau a pîndi) vreme cu prilej = a căuta un moment potrivit pentru a... Cumătrul caprei... de mult pîndea vreme cu prilej ca să pape iezii. CREANGĂ, O. A. 139. 2. Motiv, pricină. Dintr-un nimic... ea scotea prilej de vorbă ceasuri întregi. BASSARABESCU, S. N. 35. N-am dat în viață nimănui Prilej să-mi poarte dușmănie. COȘBUC P. I 199. 3. (Învechit) Moment greu, strîmtorare, necaz. Jură cînd e la prilej Că de-a pus ea mîna măcar pe-un gîtej, S-o găsească moartă mîne-n zori vecinii. COȘBUC, P. I 252.