PRIMITIV, -Ă, primitivi, -e, adj. 1. Din perioada străveche a societății umane. ♦ Care se află pe treapta cea mai de jos a dezvoltării (sociale). Triburile primitive ale Australiei. 2. Necultivat, necivilizat, rudimentar, rămas în urmă; (despre oameni și manifestările lor) sălbatic, necioplit; p. ext. stîngaci. De undeva, din vîrful unei coline, o voce omenească izbucnește, ciudată, primitivă, barbară parcă. BOGZA, C. O. 249. Într-adevăr, n-avem de-a face cu ceea ce vedem, primitiv, simplu și gol, – ci cu o complicație întreagă. SADOVEANU, Z. C. 45. O carte cu scoarțe străvechi, cu ilustrații primitive făcute de mîini nesigure și nedibace, stătea de mărturie atîtor vremi nesigure. ANGHEL, PR. 101. 3. Care se referă la începutul istoric al existenței sale, în starea de la început; originar, primar. Aceștia au pierdut natura lor primitivă și-au schimbat și fondul prim bun pe care-l aveau. BART, S. M. 25. Cît de naivă și antiștiințifică e această teorie platoniană, fie în forma ei primitivă la Platon, fie și în forma ei ulterioară a metafizicii. GHEREA, ST. CR. III 239. ◊ Cuvînt primitiv = cuvînt din care, cu ajutorul sufixelor sau al prefixelor, se formează derivate. Cuvintele de la care formăm altele prin derivare și compunere se numesc primitive. IORDAN, E. R. 273. Culori primitive = cele șapte culori ale spectrului solar.