PRIMĂVARĂ, primăveri, s. f. Anotimp care urmează după iarnă și preceda vara, cuprinzînd intervalul dintre echinocțiul de la 21 martie și solstițiul de la 21 iunie, caracterizat prin lungirea treptată a zilelor, creșterea temperaturii, înverzirea plantelor etc. E primăvară pe cîmpie. GOGA, P. 9. A revenit frumoasa primăvară, Copacii parcă-s ninși de-atîta floare. VLAHUȚĂ, O. A. I 79. Era o zi frumoasă în dumineca aceea și plăieșii spuneau că n-au mai apucat așa primăvară devreme de cînd îs ei. CREANGĂ, O. A. 47. ◊ (Personificat) Vine primăvara grăbită, totuși parcă se oprește neliniștită și friguroasă în zări. SADOVEANU, O. VI 399. Primăvară, din ce rai Nevisat de pămînteni, Vii cu mîndrul tău alai. TOPÎRCEANU, P. 117. ◊ (Metaforic) Iarnă e aici (arată părul) și niciodată primăvara nu va mai sosi. DELAVRANCEA, O. II 17. ◊ (În proverbe și zicători) El însă a uitat proverbul bătrînesc: Că o floare nicidecum nu face primăvară. DONICI, F. 74. Numai cu o floare nu să face primăvară, Și c-o ceapă și c-o ridiche nu să face grădină. PANN, P. V. II 74. ◊ Loc. adj. De primăvară = care se întîmplă, se face, se petrece etc. primăvara. Ploaie de primăvară. ▭ Foaie verde bob năut. Drumul de cine-i bătut? De-o fată străină-n țară Ca ș-un cuc de primăvară. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 207. ◊ Loc. adv. La primăvară = în primăvara viitoare (a anului următor). Veni-vor rîndunele din nou la primăvară Și iar vor face cuibul sub streșini peste prag. COȘBUC, P. II 192. Că de-o fi vreo pace-n țară, Va veni la primăvară. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 135. Altă-primăvară sau în primăvară = în primăvara trecută. Cînd a fost astă-primăvară la mine, mi-a lăsat niște cărți foarte frumoase. NEGRUZZI, S. I 59. ♦ (Adverbial; în formă articulată) în timpul sau în cursul primăverii; în fiecare primăvară. Legumele se seamănă primăvara. Primăvara vieții = tinerețea. ♦ Fig. (La pl.) Ani. Mai trăi-voi primăveri Să-mi văd turmele și cînii? COȘBUC, P. II 171.