PRINSOARE, prinsori, s. f. 1. (În construcție cu verbele «a face», «a ține», «a pune», rar «a lua») Rămășag, pariu. Fac prinsoare că scrisorile sînt de la Breșei. CARAGIALE, O. II 203. Aș pune prinsoare că și temnicerul acesta, pe care nu-l cunosc, îl urăște. NEGRUZZI, S. III 354.. 2 (Învechit) Faptul de a fi captiv, prizonier, arestat (v. captivitate); (concretizat) închisoare, temniță; capcană pentru animale. Apoi a dat Crai-Sînger porunci de-au năruit întregul turn cu zidul de piatră de granit. Și-n loc de turn, acolo el a durat prinsori. COȘBUC, P. II 179. Plăpînda, blînda pasăre Cînd cade sub prinsoare își mușcă fierul lanțului Și bate-n aripioare. BOLINTINEANU, O. 128. Foaie verde trei nuiele Săraci mîndruțele mele, De-ar ținea vreo sărbătoare, Doar scap și eu din prinsoare... Să mă văd iar printre brazi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 289. Fig. [Sufletul] spărgînd a lui prinsoare, Nemuritor s-avîntă. BOLINTINEANU, O. 199. ♦ (Regional) Împrejmuire, curte, ogradă. Neamul mai mic, adecă cel mai puțin numeros, va avea cuprinsul sau prinsorile mai mari. PAMFILE, A. R. 17. 3. (Neobișnuit) Situație materială, (bună)stare, avere; prindere (4). Umblă racul să se-nsoare și n-are nici o prinsoare. ȘEZ. II 199. 4. Urechea de la undiță; cioc, zîmboc. Ostiile sînt... prevăzute cu cîte un cioc («zîmboc», «ureche», «limbă întoarsă» sau «prinsoare»). ANTIPA, P. 294.