PRIPEC s.n. (Mold., ȚR, Trans. SE) Arșiță, dogoare. A: Nu vor flămîndzi, nice vor însăta, nice îi va lovi pre înș pripăcul. DP, 19^r. Vara fierbințeala si pripăcul fierbîndu-l și cocîndu-l. CD 1698, 16^v: cf. VARLAAM ; DOSOFTEI, VS; CD 1698, 17^r; CAL. 1762, 128^v; CD 1770, 19^v, 20^r. B: Cum ghiiața de pripecul soarelui se topeaște, așa dracii de rugăciunea cea caldă se sting. C 1688, 431^r. Arapii sînt pîrliți și negri de pripecul soarelui. ÎR, 47^r; cf. MARDARIE, 115; LEX. 19^r; MĂRGĂRITARE 1746; ÎR, 23^r. C: Avgust- plecat, spre vihor și pripec. CAL. 1733, 39. Etimologie: bg. pripek. Cf. scr. pripeka. Cf. n ă d u ș e a l ă, n ă d u v.