PRIPI, pripesc, vb. IV. 1. Refl. A face un lucru prea repede și (de obicei) cu prea puțină chibzuială. Dacă te-ai pripit? Cine-i de vină? REBREANU, R. I 59. Trei zile și-a rupt picioarele... chibzuind fără să se pripească, alegînd fără să întrebe pe nimeni, numai ce i-a plăcut lui. BASSARABESCU, S. N. 178. Cine se pripește se poticnește (= graba strică treaba). ♦ Intranz. (învechit) A se grăbi, a se zori. Ion-vodă pripise a da bătălia cu o oră mai nainte. HASDEU, I. V. 155. Mihai-vodă, cu un trup de oaste alcătuită de romîni, ardeleni și cazaci, pripește de le iese înainte [tătarilor] la hotarul Țării Romînești. BĂLCESCU, O. II 74. ◊ Tranz. (Învechit și arhaizant) Împingînd bătaia în răspăr, au pripit acea înfricoșătoare izbîndă a lui Ștefan-vodă, care s-a vestit îndată cu faimă în lume și s-a pomenit în veac. SADOVEANU, F. J. 763. Răpede, pripea mersul pe sub umbrele dese ale copacilor. CONTEMPORANUL, VII 492. Gruia corbului vorbea: Corbule, pasere sură, Nu-mi pripi tu moartea mea. BIBICESCU, P. P. 287. ♦ (În corelație cu grăbi) A da greș. Nu te grăbi așa, Harap-Alb, că te-i pripi. CREANGĂ, P. 272. 2. Refl. A se încălzi la foc; (despre alimente) a se coace la un foc repede. V. perpeli. Vă sta... aici, pripindu-se la focul din mahalaua proștilor. VISSARION, B. 242. Văzură într-un colț al casei, stînd și pripindu-se la foc, o pisică. ȘEZ. VII 27. ◊ Tranz. Ia o puică și-un cucoș Și-i curățește frumos, Frige-mi-i, nu mi-i pripi, Doar mă voi tămădui. MARIAN, S. 136. 3. Tranz. (Despre soare) A dogori (puternic); a arde, a frige. Dar ce stau eu de vorbesc Și-n casă nu vă poftesc? Drumul v-o fi obosit, Soarele v-o fi pripit. TEODORESCU, P. P. 586. ♦ (Cu privire la plante) Rujulină Din grădină Ce-ai grăbit De-ai înflorit, Doar soarele te-a pripit? SEVASTOS, N. 234.