PRIPIT, -Ă, pripiți, -te, adj. 1. Care se mișcă sau acționează repede; grăbit, zorit. Trec zilele în goana lor pripită, Și fiecare mai sărac mă lasă. GOGA, C. P. 6. Sultănica apucă o pîrtie acoperită cu zăpadă măruntă, ce sare ca praful sub picioarele ei pripite. DELAVRANCEA, S. 34. Examinatorul n-a sosit încă. Șoapte pripite, răsfoiri de cărți... un zgomot confuz, plăcut, care amintește foșnetul frunzelor uscate. VLAHUȚĂ, O. A. II 195. ◊ (Adverbial) Am făcut într-o zi jurămînt să nu mai făgăduiesc pripit. BRĂTESCU-VOINEȘTI, F. 6. Aceeași spaimă ce-l cuprindea cînd era copil, intrînd în odăile deșarte, îi făcu inima să bată pripit. ANGHEL-IOSIF, C. E. 16. Leonida... burlac și cam într-o ureche... rîdea tare, vorbea pripit și cepeleag. VLAHUȚĂ, O. A. III 14. (Poetic) Prin deschizătura de sus a cortului, Nicoară zărește o stea care lucește pripit, lăcrămînd. SADOVEANU, N. P. 316. ♦ Care se face sau se spune prea repede, fără o suficientă chibzuială. Teoria de la care plecam eu... era pripită. CARAGIALE, O. III 232. 2. (Despre mîncări) Fiert sau copt în grabă, la un foc prea iute. Au băgat ei de seamă că bucatele nu mai sînt așa de bune ca mai înainte și se mirau ce să fie oare? și stînd ei pe gînduri, Făt-Frumos zise: fraților, mie mi se pare că bucatele acestea-s pripite. CREANGĂ, O. A. 274. Mămăligă pripită = mămăligă mestecată pe măsură ce se adaugă mălaiul în apa clocotită (și nu după ce acesta a fost lăsat să fiarbă cîtva timp).