PRIPONI, priponesc, vb. IV. Tranz. A lega de un pripon un animal, pentru a-l împiedica să se depărteze. Stoica își priponise caii subt frasini și aștepta posomorit lîngă foc. SADOVEANU, M. C. 186. Siminoc descălecă și el, priponi calul, făcu focul, scoase merindele și începu să mănînce lîngă foc. ISPIRESCU, E. 384. Ședea Toma cel vestit Lîngă murgu-i priponit Cu țărușul de argint Bătut în negru pămînt. ALECSANDRI, P. P. 72. ♦ A lega de un pripon o ambarcație pentru a o fixa la țărm. Sute de șlepuri sînt ancorate de-a lungul malurilor, priponite cu parîme groase de sîrmă. BART, E. 330. Dînd caicul de la uscat în mare și priponindu-l de un par ce înadins bătusă la mal, de cu sară ș-au gătit provizia trebuincioasă pentru vreme de opt zile. DRĂGHICI, R. 220. ♦ A fixa un obiect legîndu-l de ceva. Damigeana de vin. era legată cruciș și priponită de leuci. SADOVEANU, O. L. 16. Spre semn de opreală apa este închisă și ciutura priponită. SBIERA, P. 228. ♦ (Rar, cu privire la părți ale corpului omenesc) A lega, a înțepeni, a fixa. Ali... a legat cobză pe hoge cu picioarele aduse lîngă șale și mîinile priponite din coate la vîrfurile picioarelor. SADOVEANU, O. E. 145.