PRIPOR, pripoare, s. n. 1. Coastă de deal sau de munte, pantă abruptă; povîrniș. V. rîpă. Nu umpleți prea tare căruța, ca să nu tragă din greu caii la pripor. SADOVEANU, P. M. 75. Din Slănic pornim... pe cărăruia de codru ce suie-n pripoarele munților spre miazănoapte. VLAHUȚĂ, O. A. II 153. Ai avut mare noroc de mine de n-ai apucat a coborî priporul ista, că erai prăpădit. CREANGĂ, P. 202. 2. (Regional) Adăpost de iarnă pentru oi, făcut de ciobani din împletitură de nuiele sau din stuf acoperit cu paie, trestie, stuf, cetină de brad etc.