PRISOSINȚĂ, prisosințe, s. f. Belșug; prisos. Trăia în desfătări și în prisosință. SBIERA, P. 88. Din prisosința inimii grăiește gura. CONTEMPORANUL, VIII 199. ◊ Loc. adv. Cu prisosință = din belșug, din plin. Băiatul de la tapițer plecase, cinstit cu prisosință. BASSARABESCU, S. N. 182. [La ospăț] se schimbă vorbe și se bea cu prisosință. MACEDONSKI, O. I 104.