PRIVEGHI, priveghiuri, s. n. 1. Vegherea unui mort, noaptea, înainte de înmormîntare. Rămaseră în priveghi feciorii holtei, bărbații de seama mortului, dar mai ales rudeniile de toată seama. DAN, U. 169. Se făcuse tăcere ca la un priveghi. SADOVEANU, P. M. 306. S-au adunat cu toatele la priveghi și unde nu s-au așternut pe mîncate și pe băute, veselindu-se împreună. CREANGĂ, O. A. 145. 2. Veghe, strajă. (Fig.) În tăcerea orașelor adormite sub priveghiul cuminte al lunii... e strigătul de revoltă al copiilor ce-și apără părinții. BARANGA, V. A. 29. – Variantă: priveghie, priveghii (SLAVICI, O. I 260), s. f.