PRIVELIȘTE, priveliști, s. f. 1. Tablou din natură, peisaj. Ținutul nostru plin de livezi, de colnice și vîlcele, deschidea în toate părțile priveliști felurite. SADOVEANU, O. VI 350. Priveliștea care se desfăcea în ceața alburie mă furase. PETRESCU, S. 169. Pe-o terasă înaltă... se deschide una. din cele mai frumoase priveliști pe Dunăre. VLAHUȚĂ, R. P. 8. 2. Spectacol (interesant sau neobișnuit) care se înfățișează înaintea ochilor. În urmă... se revărsă toată mulțimea lacomă de priveliști crude. C. PETRESCU, C. V. 34. Întrînd... în velniță, avu o priveliște neobicinuită. ȘEZ. VIII 67. ◊ Fig. A doua zi se deștepta în aceeași priveliște dureroasă a vieții lor, din cale-afară chinuită. VLAHUȚĂ, O. A. III 18. Afurisită priveliște mai fu și asta! Flăcăii ceilalți pe dată s-au făcut nevăzuți. CREANGĂ, A. 8. 3. (Învechit și arhaizant) Faptul de a privi; privire, vedere. Satul Humulești nu-i un sat lăturalnic, mocnit și lipsit de priveliștea lumii. CREANGĂ, A. 71. ◊ Loc. adv. În priveliște = în văzul tuturor, la vedere. Tovarășii lui Mitrea îi împingeau dindărăt în priveliște. SADOVEANU, M. C. 207. Se arăta așa în priveliște, fără de nici o rușine. id. O. L. 186.