PROCLET, -Ă, procleți, -te, adj. 1. (Obișnuit în imprecații; mai ales substantivat) Blestemat, afurisit, ticălos, mișel, infam. A împrumutat procletul bani pentru nunta unei fiice și nici nuntă n-a făcut. SADOVEANU, N. F. 185. Nu-l cunoscu că este zmeu, cînd îl văzu, atît de bine știu procletul a se schimba. ISPIRESCU, L. 124. Acum, în clipă, să se aleagă unul dintre voi, care să meargă și să afurisească pe acest proclet și vrăjmaș cumplit. CREANGĂ, P. 57. 2. Grozav, strașnic, cumplit. Parcă niciodată nu-l nemerise atîta de proclet pe boierul Miron, încît a fost bucuros cînd l-a dat afară. REBREANU, R. I 98. După atîta zoală-l cuprinse un somn așa de proclet, de adormi ca mort. RETEGANUL, P. III 28. ◊ (Adverbial) Auzindu-l, Ion răcni și mai proclet. REBREANU, I. 91.