PROFUND, -Ă, profunzi, -de, adj. 1. Adînc. Imense, profunde și zbuciumate, oceanele sînt marile laboratorii biologice. BOGZA, C. O. 230. Muntele Olimpul cu a lui cunună De ninsori eterne se zărește-n fund; Albele-i cosițe strălucesc la lună, Se răsfrîng pe sînul golfului profund. BOLINTINEANU, O. 106. Rîulețul care l-am trecut de vreo trei ori călcîndu-l în picioare cu dispreț, profund de o palmă. e Huejdul. NEGRUZZI, S. I 195. ◊ Fig. Umbra lui începe iar a prinde conturele unei icoane în oloi cu fruntea naltă, palidă.... cu părul de cîteva fire sure, cu privirea fixă și profundă, EMINESCU, N. 59. ◊ (Adverbial) Se îneca. O ieșire, căuta o ieșire. Deschise ușa. Afară respiră profund. BART, E. 250. ♦ (Despre voce, ton) Grav, cu timbru scăzut. Unii oameni merg... cîntînd și vocea lor e profundă. BOGZA, C. O. 230. Prin ierburile crude, Subt cerul fără fund, S-aude un bîzîit profund. TOPÎRCEANU, P. 138. 2. Intens, mare. Liniște profundă. ▭ O! farmec, dulce farmec a vieții călătoare, Profundă nostalgie de lin, albastru cer! ALECSANDRI, P. III 5. ♦ (Adverbial) Foarte (tare). Toate tipurile lui Caragiale sînt profund egoiste în fiecare faptă și în fiecare vorbă a lor. IBRĂILEANU, S. 75. 3. (În opoziție cu superficial) Radical, fundamental, mare. Schimbări profunde în viața socială. ♦ (Despre oameni) Care judecă lucrurile cu temei, cu seriozitate. Ești prea superficială pentru a fi leneșă. – În schimb, dumneata ești destul de profund pentru asta. SEBASTIAN, T. 64.