Definiția cu ID-ul 701475:

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

PROÍECȚIE (< lat., fr.) s. f. 1. (MAT.) Operație de reprezentare a unui corp geometric pe un plan sau a unei figuri plane pe o dreaptă: concr. corp, figură astfel reprezentate. ◊ P. ortogonală = p. în care unghiul format de dreapta care coboară dintr-un punct arbitrar al corpului de proiectat cu dreapta de p. este un unghi drept. ◊ P. stereografică = operație prin care punctele unei sfere se proiectează pe un plan tangent la sferă, proiectanta pornind din punctul diametral opus punctului de tangență și trecând prin punctul arbitrar al sferei. 2. (TOPOGR.) P. cartografică = procedeu matematic de reprezentare în plan a suprafeței Pământului, în care fiecărui punct de pe glob îi corespunde un punct de pe planul de p. După caracterul deformațiilor survenite, deoarece elipsoidul este o suprafață nedesfășurabilă, se deosebesc: p.c. conforme, care păstrează nedeformate unghiurile, p.c. echivalente, care păstrează nedeformate suprafețele, și p.c. arbitrare, care deformează și unghiurile și suprafețele. Cele mai cunoscute p.c. sunt: p. azimutală neperspectivă polară Postel, care păstrează nedeformate distanțele în sensul meridianelor; p. cilindrică Mercator, care este conformă, iar deformările de suprafețe cresc foarte mult o dată cu latitudinea; p. conică dreaptă Ptolemeu, la care deformările cresc o dată cu depărtarea de paralela de tangentă; p. cilindrică transversală Gauss, care este conformă, cilindrul fiind tangent la un meridian, iar proiectarea se face pe fuse de 6° long.; în această p. a fost construit harta de bază a României; p. pseudocilindrică Mollweide, care este echivalentă; p. Grinten, care nu are deformări în regiunea ecuatorială, dar are deformări în regiunea polară; este utilizată în construirea planigloburilor. În prezent se folosește pe scară largă sistemul U.T.M. (Universal Traverse Mercator), sistem preluat recent și de România. 3. Acțiunea de a proiecta (4); concr. imagine obținută pe ecran prin această operație. ◊ Aparat de p. v. aparat. 4. (În psihanaliză) Mecanism de apărare a eului prin care atribuim altora însușiri și trăiri pe care nu le putem accepta la noi înșine.