PROȚĂPI, proțăpesc, vb. IV. (Familiar) 1. Refl. A se posta (provocator) în fața cuiva; fig. a se îngîmfa, a-și da importanță, a face pe grozavul. Ordonă să fie scoase lanțurile de pe mîinile prinșilor și se proțăpi după birou în fața lor. VORNIC, P. 204. Cînd se înfățișează într-un salon... se proțăpește grav și solemn în vaza tuturora. VLAHUȚĂ, la TDRG. ♦ (Rar, despre obiecte) A sta țeapăn (ca un proțap înfipt în pămînt). Puse [în talerul balanței] toți sacii; cumpăna pare că era proțăpită acolo sus. ISPIRESCU, L. 401. 2. Tranz. (Rar) A pune căluș. Călușeii le prindea, Coame, Coade Le tăia, Gurile Le proțăpea. TEODORESCU, P. P. 656. 3. Tranz. A lovi, a izbi. Îl proțăpea cu pumnul drept în falca stîngă și cu pumnul stîng în falca dreaptă. SADOVEANU, O. E. 137.