PRUBULUI, prubuluiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) 1. A supune la o probă, a proba, a încerca. Trompeții se urcară pe parapetul cupolei, prubuluindu-și încet trompele. SANDU-ALDEA, U. P. 134. 2. A cîntări posibilitățile de reușită, a chibzui, a-și face socoteala că... Iată-l înșfăcat de căpriorii podului, zvîrlindu-se din căprior în căprior, pînă ce prubului că se află deasupra carului cu muierea. CAMILAR, N. II 34. Măsură din ochi înălțimea pînă sus și prubului cum s-ar putea cățăra la drum. SADOVEANU, B. 229. N-avem vreme de pierdut; trebuie să prubuluim cum ne-am întîlni cît mai curînd. CONTEMPORANUL, VIII 203. 3. A socoti, a gîndi, a presupune. Văzînd că nu-mi mai scrii, am prubuluit că trebuie să fii dus hăt tocmai... în America. PĂUN-PINCIO, P. 138. – Variantă: probului (GOLESCU, Î. 172) vb. IV.