Definiția cu ID-ul 937098:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PRUDENT, -Ă, prudenți, -te, adj. (Despre persoane) Care se ferește de vorbe sau de fapte ce ar putea să-i producă vreo neplăcere sau vreun neajuns; (despre gesturi, vorbe, acțiuni) care dovedește o astfel de preocupare; prevăzător, circumspect, precaut, chibzuit. Atitudine prudentă. ◊ (Adverbial) Cred că ar fi mai prudent să plecăm pentru un timp la oraș. DUMITRIU, N. 37. Intrarea pare cam obscură... N-ar fi prudent să renunțăm? TOPÎRCEANU, B. 96.