PRĂDA, prăd și prad, vb. I. Tranz. 1. (Folosit și absolut) A jefui o țară, un ținut (în cursul unei incursiuni, al unui război), a devasta. După obiceiul lor, pe unde trec, pradă și ard. SADOVEANU, O. VII 75. Astă negură de turci va prăda și va pustii țara. NEGRUZZI, S. I 140. Cetatea prădatu-i-a, Măicuța călcatu-i-a, Cu copita calului, Tocma-n capu pieptului. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 485. 2. A despuia de averi, a fura. Să pedepsească pe bandiții care l-au izgonit și l-au prădat. REBREANU, R. II 225. Vai de mine, vai de mine; cum m-a prădat tîlharul! ȘEZ. I 54. Frunză verde de negară, A ieșit Bujor în țară! Bate, pradă, nu omoară, Pe ciocoi îi bagă-n fiară. ALECSANDRI, P. P. 156. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de» și indicînd obiectul jafului) Ați vrut... să mă pierdeți și mă prădați de avuția mea. SBIERA, P. 228. Las’, mamă, că nu-i prădată lumea de bogății. CREANGĂ, P. 291. ◊ Fig. (Cu complement intern) Dar ce pradă mi-a prădat? Nunta luna, soarele Și cheile raiului. PĂSCULESCU, L. R. 50. ◊ Refl. impers. Să te-nvăț eu, fătul meu, Cum se leagă ciobanii, Cum se pradă cîrlanii. ALECSANDRI, P. P. 59. 3. A ruina (prin biruri, amenzi, exploatare). Nu pot să-mi prăd și să-mi înșel satul meu!... declară, cu aspră hotărîre, Zaharia Duhu. C. PETRESCU, A. 137. Vrei să ne prazi tu, vodă, avutul strămoșesc? ALECSANDRI, P. A. 227. Să fugim., să trecem Oltu, Că p-aici ne arde focu Și ne pradă protopopii Și ne prăpădim cu totu. ȘEZ. I 292. 4. (Regional) A risipi, a cheltui. Măi, nu-i de prădat banul, vedeți cu cită trudă se cîștigă; să fim păstrători.RETEGANUL, P. III 86. – Prez. ind. și: prădez.