PRĂPĂDIT, -Ă, prăpădiți, -te, adj. Care se află în stare proastă, stricat, deteriorat; (despre persoane) cu forțele fizice sau morale epuizate; nimicit, distrus. Mă vezi prăpădit, dar altfel această mînă secată Tot ar mai putea trimite dușmanului o săgeată. HASDEU, R. V. 60. N-aveam nici hrană, nici țol de-nvălit, Și nici o putere!... eram prăpădit! ALECSANDRI, P. A. 50. Cu dorul nu-i de glumit, Că te face prăpădit. HODOȘ, P. P. 40. ◊ (Substantivat, urmat de determinări introduse prin prep. «de» și indicînd persoana în discuție) De ce nu le spui să se mute? – Unde să se ducă prăpădiții de ei? PAS, Z. I 31. Un ăla... un prăpădit de amploiat, n-are chioară în pungă și se ține după nevestele negustorilor. CARAGIALE, O. I 44.