PRĂSILĂ, prăsile, s. f. 1. (Precedat de prep. «de») Reproducere de animale (de rasă). Să vie deseară oricine poftește în grădina împărătească, s-auză acolo fără plată cum cîntă un vestit măgar de prăsilă. CARAGIALE, P. 25. O herghelie cu 9 iepe fătătoare... 5 vaci de prăsilă... IONESCU, D. 327. ◊ (Rar, în legătură cu oamenii) Tu ești un nebun de frunte? După ce n-ai chiar nemică, Te mai apuci de prăsilă. Auzi! li trebuie copii! HASDEU, R. V 10. 2. (Cu sens colectiv) Animale tinere, pui (ținuți pentru reproducere); p. ext. animale de soi bun. Bărbați, femei, copii... cărau către bordeie, la lumina felinarelor, grîne și prăsilă felurită din acareturile conacului. GALAN, Z. R. 253. Îi plăcea moșneagului să aibă tot iepe tinere. pentru că moș Nichifor ținea să aibă prăsilă. CREANGĂ, P. 106. ◊ (Rar, la pl.) Na calul cu armele Ș-arată-mi potecele, Ca să-mi văd prăsilele. PĂSCULESCU, L. P. 277.