PUNE, pun și (regional) pui, vb. III. 1. Tranz. (Cu privire la lucruri) A așeza, a face să stea undeva. Într-un colț al geamlîcului stau puse la soare cîteva clondire mohorîte. BASSARABESCU, V. 7. Vine-ncet, pe ochi îmi pune mîinile ei mici și moi. COȘBUC, P. I 117. Papa cu-a lui trei coroane, puse una peste alta. EMINESCU, O. 1146. (Absol.) De unde să iei dacă n-ai pus? CREANGĂ, P. 125. (Poetic) Iarna tristă-mbracă Streșinile somnoroase, Pune văl de promoroacă Peste pomi și peste case. TOPÎRCEANU, B. 70. Un vis fantastic veni și-și puse asupră-mi negrele sale aripi. NEGRUZZI, S. I 60. ◊ Expr. A pune pe hîrtie v. hîrtie. A pune (o melodie) pe note = a transpune (o melodie) pe note muzicale. A pune iscălitura = a semna, a iscăli. A pune (un bun imobil) pe numele cuiva = a da cuiva un bun în proprietate, înscriindu-l ca proprietar cu forme legale. A pune aprobarea = a aproba ceva în scris. Cînd e gata dosarul? Să-ți pun aprobarea, că numai al dumitale lipsește. V. ROM. august 1953, 38. A-i pune cuiva un lucru (dinainte) = a așeza un lucru în fața cuiva (invitîndu-l să se servească de el); fig. a-i da cuiva o idee, a-i aduce o știre, o informație. Stanca i-a și pus dinainte, o dată cu mîncarea de prînz, veste proaspătă că soru-sa Nastasia ar fi căzut într-un puț. SADOVEANU, M. C. 144. Eu îi pun zamă de pui. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 462. A pune la picioare = a oferi. A pune mîna (pe cineva sau ceva) v. mînă. A pune mîinile pe piept v. mînă. A pune stăpînire (pe cineva sau ceva) = a deveni stăpîn, a se face stăpîn (cu forța). Ia ascultați, măi, dar de cînd ați pus voi stăpînire pe ruine, zise Gerilă. CREANGĂ, P. 253. (Poetic) Pe toate pune stăpînire al voastră inimă măiastră. CERNA, P. 15. A pune piciorul (undeva) = a sosi (undeva); a pătrunde. Și printre mii de săbii și mii de archebuze. Ei pun picioru-n lagăr. ALECSANDRI, P. III 222. A pune gura (pe ceva) = a mînca. Numai atuncea punea gura pe iarbă, cînd Pepelea era foarte ostenit și înceta puțintel de a zice. SBIERA, P. 8. A pune ochii (sau, mai rar, ochiul) pe cineva sau pe ceva = a) a se opri cu interes asupra cuiva sau a ceva, a dori să obții, să ajungi la... În lipsă de bani, puseseră ochii pe 4000 lei trimiși de la Brussa cu o destinație specială. BĂLCESCU, la GHICA, A. 566. Am hotărît să-l însor, și-ți mărturisesc că mi-am pus ochiul pe duduca Adela. ALECSANDRI, T. I 344; b) a supraveghea pe cineva pentru a-l prinde cu o greșeală, pentru a-l pedepsi. A pune ochii (sau privirea, nasul, capul) în pămînt = a avea o atitudine modestă, sfioasă, plecîndu-și privirile; a se rușina, a se sfii. Și cînd i-a spus Flăcăul cel dinții cuvînt, Ea se uita speriată-n vînt, Și ca certat-apoi și-a pus Privirile-n pămînt. COȘBUC, P. I 281. Eu răspund dintr-un cuvînt, Fărsă pun ochii-n pămînt. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 44. A-și pune pielea în saramură v. piele. A pune osul = a munci din greu. Cînd rămîi văduv cu un băiat de unsprezece ani și cu o fetiță de șapte, trebuie să pui osul de vrei să nu te mănînce sărăcia. REBREANU, P. S. 135. A pune umărul = a ajuta pe cineva în muncă. A pune gînd sau a-și pune în (sau de) gînd (sau în cap, în minte) = a avea intenția de a..., a plănui să..., a decide, a hotărî. Au fost și mai înmărmuriți aflînd că el și-a pus în cap să plece pe jos, ca turist. PAS, Z. I 180. Știind necazul meu, Mi-a zis Fir a lui Sulcină: «Ce ți-ai pus în gînd, tu Nină? Poate-n rîs te-a supărat Șandru doară». COȘBUC, P. II 213. Și-a pus în gînd să descopere vicleșugul babei, creangă, P. 98. (Mold.) Pune-ți în gînd că... = află, închipuie-ți, imaginează-ți că... Pune-ți în gînd, părinte ispravnice, că am un frate care de cîteva zile s-o făcut nevăzut de la leș. ALECSANDRI, T. I 222. A pune o vorbă (sau un cuvînt) = a interveni în favoarea cuiva. Amicul meu... mă roagă să pun o vorbă bună în favoarea lui. CARAGIALE, O. II 292. Poate și eu am pus un cuvînt, că te știam nevoiașă. CONTEMPORANUL, VII 500. A pune o vorbă (sau o expresie etc.) în gura cuiva = a atribui cuiva o vorbă, o expresie; (despre autori) a face ca un personaj să se exprime într-un anumit fel. Chiar unele forme gramaticale... cum este perfectul simplu, sînt întrebuințate de scriitor nu numai pentru a le pune în gura eroilor munteni... ci pentru a-și exprima nemijlocit și precis gîndurile sale de povestitor. L. ROM. 1953, nr. 2, 41. A pune coarne = a) a face o relatare cu adaosuri exagerate sau neverosimile, a înflori. De cîte ori îl spune [basmul] ii mai pune coarne, îl mai lungește. STANCU, D. 46; b) a-și înșela soțul. A pune problema (sau problemele) = a prezenta, a înfățișa, a aduce în discuție un subiect, o temă. Mihail Sadoveanu s-a rostit în numeroase rînduri în problema progresului limbii noastre literare, demonstrînd cu măiestrie cum trebuie puse și rezolvate în chip just problemele de bază ale limbii literare. L. ROM. 1953, nr. 2, 35. A pune concluzii v. concluzie. A pune (un subiect, o chestiune etc.) pe tapet = a aduce (un subiect) în discuție. Puneau pe tapet respectarea demnității umane și traduceau în fapt spiritul de solidaritate. PAS, Z. IV 57. A pune (ceva) înainte = a aduce în față, a aminti de ceva. Știu că ai să-mi pui înainte prieteșugul. CONACHI, P. 86. Și-mi tot pune înainte Cîte nu-mi trece prin minte. TEODORESCU, P. P. 335. A pune că... = a admite o ipoteză, a presupune. Să punem că mai întîi începe unul... încep mai mulți a cugeta la mijloacele întreprinderii. GHICA, A. 687. Unde (mai) pui că... = fără a mai socoti că... Pe urmă, unde mai pui... că țara-i împănată cu oșteni de-ai noștri. SADOVEANU, O. VII 26. Unde pui... = gîndește-te la... socotește și... Apoi unde pui d-ta gîndul ce-l muncea groaznic. ISPIRESCU, L. 234. Cîți domnitori și mitropoliți s-au rînduit la scaunul Moldovei, de cînd e țara asta, au trebuit să treacă măcar o dată prin Humulești spre mînăstiri. Apoi unde pui cealaltă lume care s-a purtat prin satul nostru. CREANGĂ, A. 73. A pune foc = a aprinde, a incendia. Să-l luăm cu noi să puie foc! Să puie foc cu mîna lui. DUMITRIU, B. F. 71. Tăie cu sabia o mare mulțime de copaci, din care făcu o grămadă de nu-i putea da nimeni de seamă și-i puse foc. ISPIRESCU, L. 138. (Fig.) Mă-ntîlnii c-o copiliță, Tînără ca o mlădiță; Eu am rîs și ea n-o rîs, Foc Va inimă mi-o pus. ȘEZ. III 59. A pune ceva la foc = a expune la căldura focului ca să se încălzească sau (fiind vorba de alimente) să fiarbă; a încălzi. Tu să pui baia la foc. BIBICESCU, P. P. 388. A pune (o piesă) în scenă = a face regia și montarea linei piese de teatru. (Rar) A pune (cuiva) sînge rău la inimă = a face (cuiva) inimă rea, a supăra, a necăji (pe cineva). Oamenii, cum îs oamenii, ca să-i puie sînge rău la inimă... au început a porecli pe moș Nichifor și a-i zice: Nichifor Coțcariul. CREANGĂ, P. 136. ♦ A cîștiga în greutate. Am pus șase kilograme numai astă-iarnă. C. PETRESCU, C. V. 207. 2. Tranz. A așeza pe cineva într-un loc, a face pe cineva să stea (jos). Îl apăsau pe umeri și-l puneau cu sila pe scaun. BASSARABESCU, V. 5. Îndată au și fost de față părinții împărătesei lui și crescătorii săi, baba și moșneagul... pe care i-au pus în capul mesei. CREANGĂ, P. 102. Ea-l luă de braț și-l duse Printre șalele întinse Și la mîndre mese-l puse. EMINESCU, L. P. 153. ◊ Expr. A pune (pe cineva) jos = a doborî, a trînti la pămînt. Dacă mă iau la trîntă cu băieții, cei mai mulți dintre ei mă pun jos. STANCU, D. 313. A pune pe cineva sub sabie (sau a pune capul cuiva sub picior, (rar) a pune cuiva capul) = a ucide, a răpune. Măria-sa... a ținui tot înainte, ca dintr-o săgeată, izbindu-i pe delii și punîndu-i în scurtă vreme sub sabie pe cei mai mulți. SADOVEANU, P. J. 760. Mi-ar pune capul sub picior, Să poată. COȘBUC, P. I 128. De urît m-aș duce-n lume, Dragostea capu mi-l pune. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 9. A pune bine (pe cineva) = a-i face cuiva un rău, a-l lucra, a-l aranja. A-și pune capul pentru cineva = a-și pune viața în pericol pentru cineva. Să-mi pun capul pentr-o Lină, Să mă fac un om pribag! Ieși din neguri, lună plină, Să mă vezi la Lina-n prag. COȘBUC, P. I 50. A (sau a-și) pune capul, se zice cînd cineva e absolut sigur de un lucru, cînd garantează cu toată hotărîrea. Asta nu mai e nebunie; e complot... – Pun capul că e complot. V. ROM. august 1953, 63. Cu Aspazia nu merge, ea pricepe, miroase, uite, ea-și pune capul că e ceva la mijloc. VLAHUȚĂ, O. A. III 71. A pune (pe cineva) la zid = a împușca (în urma unei sentințe de condamnare); fig. a osîndi, a blama, a înfiera. Dacă nu-l putem pune la zid, îl ucidem moral. C. PETRESCU, A. 414. ♦ Refl. (Despre ființe) A lua loc undeva, a se instala undeva sau pe ceva. Eu vreau să mă pun lîngă sobă. SADOVEANU, O. I 337. S-au pus la cină. COȘBUC, P. I 249. Tot aici ești Ivane, tot? – Ba bine că nu, zise Ivan, făcînd stînga-mprejur și puindu-se drept în calea morții. CREANGĂ, P. 314. Vine cucul de trei zile Peste văi, peste movile Și n-are un’să se puie. S-ar pune pe-o rămurea Aproape de casa mea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 213. ◊ (În contexte figurate) Pe inimu-i de-atuncea s-a pus o neagră pată. EMINESCU, O. I 96. Un nor amețitor veni și se puse pe ochii mei. NEGRUZZI, S. I 54. Necazul și voia rea S-au pus la inima mea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 214. ◊ Expr. A se pune bine cu (sau pe lîngă) cineva = a intra în voia cuiva, a se face plăcut, a linguși (pentru a obține avantaje). Își dăduse toată silința să se puie bine cu dînsul, și nici nu nimerise rău. SLAVICI, O. I 233. A se pune în vorbă (cu cineva) = a începe o discuție, a vorbi. Pînă una alta pune-te d-ta în vorbă cu maestrul... despre afacerea asta. CARAGIALE, O. VII 290. ◊ Refl. A se urca într-un vehicul, a se îmbarca. Se puneau în vapor și veneau pe la Giurgiu. GHICA, S. XVII ♦ Refl. A sosi, a se fixa undeva; a așterne. Tocmai în ăst an se puse o iarnă grea. Trosneau pomii în grădină. DELAVRANCEA, H. TUD. 24. Omătul se pusese pe unele locuri pînă la brîu. CREANGĂ, A. 30. 3. Tranz. A așeza pe cineva într-o situație (nouă), a aduce într-o împrejurare neașteptată. Harap-Alb, văzîndu-se pus în încurcată, nu mai știa ce să facă. CREANGĂ, P. 270. ♦ (Cu privire la abstracte) A atribui, a lega de... Boala fu pusă în seama hranei proaste. PAS, Z. III 255. A pune arta în interesul unei clase nu înseamnă a o înjosi. IONESCU-RION, C. 43. ♦ A așeza, a situa pe cineva într-un rang, într-o demnitate, într-o slujbă; a fixa cuiva locul, poziția între mai mulți. În fruntea bănuiților puseră pe pîndarii arendașului Cosma Buruiană. REBREANU, R. I 99. Cînd voi m-ați pus peste codru, dîndu-mi în mînă securea, Juratu-mi-ați să m-asculte lunca, drumul și pădurea. HASDEU, R. V. 69. Nu uita a-mi aduce curcanul cel bătrîn, c-am să-l pun în slujbă. ALECSANDRI, T. I 180. ◊ (Urmat de un complement care arată destinația) Pe babă, de milă, a pus-o găinăriță. CREANGĂ, P. 70. De-ar fi-n lume-un stat de mițe, zău! că-n el te-aș pune vornic. EMINESCU, N. 43. ◊ Refl. Se puseră unul popă și altul nănaș. RETEGANUL, P. IV 74. Ieremia Movilă... spînzură pe Răzvan-vodă și se puse în locul lui domn al Moldovei. ISPIRESCU, M. V. 33. Moș Nichifor nu era dintre aceia care să nu știe «că nu-i bine să te pui vezeteu la cai albi și slugă la femei». CREANGĂ, P. 107. ♦ A orîndui, a impune cuiva un șef, un conducător. Împărți poporul în pîlcuri-pîlcuri și le puse căpitani tot unul și unul. ISPIRESCU, M. V. 10. 4. Tranz. A așeza pe cineva sau ceva într-un. anumit fel, într-o anumită poziție. Îi plăcea să-i pună [pe copii] în genunchi. PAS, Z. I 111. Pune poalele în brîu, își suflecă mînecele... și s-apucă de făcut bucate. CREANGĂ, P. 29. Și mi-i pun spate la spate. ȘEZ. II 182. Și-n genunchi îl pune Și capu-i răpune. ALECSANDRI, P. P. 67. (Refl.) Băietul se pune ciobănește, într-un genunchi. CREANGĂ, P. 153. ◊ Expr. A-și pune viața în primejdie = a-și primejdui viața. Dragul mamei, drag! Nu-ți pune viața în primejdie. CREANGĂ, P. 79. A pune (fire, fibre) în două (sau în trei, în patru etc.) = a forma un mănunchi din două, trei, patru fire (pentru a obține un fir mai trainic). Pune-l [fuiorul] în trei pentru feștilă. SEVASTOS, N. 9. ♦ A atîrna. Colivia cu pasărea o puse în pălimarul despre grădină. ISPIRESCU, L. 80. Își puse în cui paltonul. EMINESCU, N. 35. ◊ Expr. A-și pune pofta-n cui v. cui. ♦ (Uneori determinat prin «la loc») A așeza în locul sau în poziția unde a fost mai înainte sau unde trebuie să stea. I-am luat în pripă scara. Ea mă-njură: «Ești nebun? Pune scara!». COȘBUC, P. I 201. I-au dat jumătatea de inimă, spunîndu-i și cum s-o pună la loc. SBIERA, P. 137. N-apuc-a merge nici douăzeci de prăjini și prrr! se rupse un capăt!... Pînă-i îmbuca d-ta ceva... eu am și pus capătul. CREANGĂ, P. 124. 5. Tranz. (Cu privire la valori bănești) A depune (în păstrare, spre fructificare, spre a fi cheltuit etc.); a adăuga. V. învesti. Să pună el banii cîți lipseau, în dreaptă tovărășie. C. PETRESCU, Î. II 208. (Ironic) La Paris... v-ați pus averea, tinerețele la stos. EMINESCU, O. I 151. ◊ Expr. A pune mînă de la mînă v. mînă. A pune (ceva) bine (sau la păstrare) = a păstra, a cruța, a ține de rezervă. Prilejul cel mai bun este acum cînd e o economie pusă la păstrare sub saltea. PAS, Z. I 242. Puneam banul bine. Și un ban peste altul fac doi, peste doi, dacă pui altul, fac trei. DELAVRANCEA, H. T. 17. La grajdul meu să te duci Și pe roșul să-mi aduci... Că mi-e roșul cam ascuns, La bună păstrare pus. TEODORESCU, P. P. 533. (În contexte figurate) Io plec, mîndră, de la tine, Inimioara mea-ți rămîne, Ia-o tu ș-o pune bine. HODOȘ, P. P. 79. A pune deoparte = a alege dintre mai mulți pentru a izola sau pentru a rezerva; a economisi. Mă, Stancule, ce-i al tău, vorba aia, îl punem deoparte. PREDA, Î. 160. Scoate un paloș și un buzdugan... se apucă de le grijește bine și le pune deoparte. CREANGĂ, P. 194. Turcii scrum că se făcea Și Badiul se apuca Cu lopata de-i strîngea: Oasele, cîte găsea, Tot d-oparte le punea. TEODORESCU, P. P. 549. (Absol.) Dacă aveam de lucru în șir, poate puneai deoparte pentru băiat ca să-l înscrii la toamnă. PAS, Z. I 249. A pune preț = a oferi un preț mare; p. ext. a socoti drept valoros, meritos. Pe viața-i puneam un preț mare. ALEXANDRESCU, M. 79. 6. Tranz. A fixa o acțiune la un anumit termen. Să punem ședința... pentru mîine la douăsprezece. E bine? V. ROM. august 1953, 58. 7. Tranz. A așeza, a stabili, a orîndui (impozite, dări). Ne fac legi și ne pun biruri. EMINESCU, O. I 150. Pui biruri mari pe țară cum n-au mai fost sub soare, De cînd cu Han-Tătarul și Mihnea cel turcit. BOLINTINEANU, O. 164. Ai pus biruri mari și grele încît toată țara geme. TEODORESCU, P. P. 479. ◊ Refl. pas. Se pun alte biruri. C. PETRESCU, Î. II 207. Cînd nu erai la cîrmă, înuntru și afară Strigai că se pusese bir peste bir pe țară. BOLINTINEANU, O. 164. 8. Tranz. (În locuțiuni verbale) A pune (pe cineva sau ceva) la probă (sau la încercare) = a încerca pe cineva sau ceva pentru a-i vedea valoarea, a supune la o încercare. Mă-nroșește singur gîndul că tu ai aflat cu cale Tocmai azi să pui la probă Inima nevestei tale! COȘBUC, P. I 73. Dan își punea la încercare tot talentul lui de premiant la desen. VLAHUȚĂ, O. A. III 79. Să-l pot pune la-ncercare, Să văd de e viteaz mare. TEODORESCU, P. P. 606. A pune (pe cineva sau. ceva) la adăpost = a adăposti. (Refl.) Cu greu, prin zăpada mare, ajunge să se puie la adăpost... închizîndu-se în cerdac. SADOVEANU, O. VIII 177. A pune (pe cineva) la cazne = a căzni, a chinui. Fără judecată, fără nimic, îl băgară la pușcărie spre a fi pus la cazne. ISPIRESCU, M. V. 7. A pune o întrebare (sau întrebări) – a întreba. Mi-e imposibil să-i pun vreo întrebare despre viața lui de familie. CAMIL PETRESCU, U. N. 422. În timpul mesei s-a interesat de situația noastră școlară, punîndu-ne chiar cîteva întrebări, în legătură cu materiile pe care le făceam. SAHIA, N. 69. Dacă nu voi putea răspunde la întrebările ce îmi va pune, îmi va tăia capul. ȘEZ. IV 186. A pune la cîntar (sau în cumpănă) = a cîntări, a aprecia. Aticismul limbii tale o să-l pună la cîntări. EMINESCU, O. I 134. A pune jurămînt = a jura. Ați pus cu toții jurămînt Să n-avem drepturi și cuvînt: Bătăi și chinuri cînd țipăm, Obezi și lanț cînd ne mișcăm, Și plumb cînd istoviți strigăm, Că vrem pămînt. COȘBUC, P. I 209. A pune rămășag (sau pariu) = a paria. Uite, Comșa, pariez că o să găsim un foc la casa neamțului. Ia-ți casca și să mergem. Nu pui pariu? C. PETRESCU, Î. II 3. Eu pun rămășag pe ce vrei că sluga mea are să-mi aducea pielea cerbului aceluia, cu cap cu tot, așa împodobit cum este. CREANGĂ, P. 218. Aș pune rămășag că istoria vieții A-tale a să ne facă să adormim, NEGRUZZI, S. I 245. A-și pune nădejdea (speranța sau credința) în cineva (sau în ceva) = a nădăjdui în ajutorul unei persoane (sau al unei ființe supranaturale), a aștepta ceva de la cineva; a se încrede în forțele sau în capacitatea cuiva, a crede, a spera în ceva. Ea nu glumea, fiindcă-și pusese credința în dumnezeu, și dorea ca, vrînd-nevrînd, să împlinească slujba ce și-o luase asupră. ISPIRESCU, L. 17. Încalecă pe mine și pune-ți nădejdea în dumnezeu. CREANGĂ, P. 220. (Refl. pas.) Și ce speranțe se puneau în tine Ce vesel ți-a ieșit poporu-n cale. VLAHUȚĂ, O. A. 39. A pune temei (pe cineva sau ceva) = a se întemeia, a pune bază (pe cineva sau ceva), a se bizui. Moș Roată... nu prea punea temei pe vorbele boierești. CREANGĂ, A. 151. A pune vina pe cineva = a învinui pe cineva (pe nedrept). Și-acum întreagă vina Pe mine tu o pui! COȘBUC, P. I 267. A pune grabă = a se grăbi, a da zor. Cu cît pusese mai multă grabă spre a cîștiga această pradă, cu atîta pierdură din vreme spre a o împărți, certîndu-se. BĂLCESCU, O. II 258. A pune nume (poreclă sau, rar, porecliri) a numi (sau a porecli), a da nume (sau poreclă). Gospodarii de la Malu-Surpat, care puneau nume noi la toate, porecliseră pe Agapia lui Lungu «Scurta», căci i-ajungea numai pînă la subțiori lui Iordan. SADOVEANU, M. C. 6. Auzi tu, mamă, cîte-mi spune? Și-aleargă-n sat să mai adune Și cîte porecliri pe-ascuns îmi pune. COȘBUC, P. I 127. Și-i puse mama numele: Făt-Frumos din lacrimă, EMINESCU, N. 4. A pune zăvorul = a zăvorî. Unde ești, Simino? Ne culcăm! Pe ușă pui zăvorul, vino! COȘBUC, P. I 254. Dracii tronc! închid poarta după Ivan, și puind zăvoarele bine, bucuria lor că au scăpat de turbincă. CREANGĂ, P. 311. A pune pe fugă sau pe goană v. goană. (Învechit) A pune (un inamic) în risipă = a risipi, a împrăștia. Șoimane, romînii noștri sînt puși în risipă! ALECSANDRI, T. II 13. (Popular) A pune pace = a se împăca, a curma o luptă. Înălțate împărate, Pune pace, nu te bate, C-or cădea pe capu-ți toate. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 316. A pune (pe cineva) la boală - a îmbolnăvi, a face să cadă bolnav. Măriucă, Mărioară, Mulți voinici ai pus la boală. SEVASTOS, C. 147. A pune în valoare = a valorifica. A pune capăt (sau sfîrșit) la ceva = a face ca ceva să înceteze; a sfîrși. Sfîrșit să puie dulcii tale suferinți. VLAHUȚĂ, O. A. 34. (Expr.) A-și pune capăt zilelor = a se sinucide. Ai aflat peste vreo douăzeci de ani că și-a pus capăt zilelor, otrăvindu-se. PAS, Z. I 72. 9. Tranz. A așeza, a rîndui, a pregăti așa cum trebuie ca să funcționeze bine, să-și îndeplinească misiunea; a monta. Mă întreb, în fugă, dacă toți oamenii au baionetele puse. CAMIL PETRESCU, U. N. 273. ◊ Expr. A pune masa v. masă. A pune caii = a înhăma caii la un vehicul. Atunci pune caii ca să mergem mai departe, zise el hotărît. SLAVICI, O. I 221. Să puie caii la un rădvan. SBIERA, P. 218. A pune pînză (sau pînza) = a pregăti urzeala în război pentru a țese. Și-a gîndit pînza să puie Și la nime să nu spuie. MARIAN, S. 58. Nici n-am tors, nici n-am pus pînză. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 178. A pune (ceva) la îndemîna cuiva = a face accesibil, a pune la dispoziție, a da. Cîte se vor face pînă atunci! Cîte vor fi puse la îndemîna muncitorului! DEMETRIUS, C. 73. A (o) pune de mămăligă. v. mămăligă. A pune (ceva sau pe cineva) la punct v. punct. ♦ A planta, a sădi, a semăna. Răsădea crengi verzi și alte soiuri de copaci, cari-i punea împregiurul grădinei ca să o închidă. DRĂGHICI, R. 151. ♦ (Cu privire la obiecte de îmbrăcăminte) A așeza pe corp. V. îmbrăca, încălța. Își potrivea gulerul, își punea cravata, își încheia haina cu mișcări mai încete. PAS, Z. III 179. Voinicul puse opincile în picioare, căciula în cap și luă biciul în mînă. ISPIRESCU, L. 215. Puse pe trupul său haine de păstori, cămeșă de borangic, țăsută cu lacrimele mamei sale. EMINESCU, N. 5. ♦ Refl. A se îmbrăca într-un anumit fel, într-o anumită ținută. Îmi placi astăzi, Anico!... Văd că te-ai pus în mare ținută. C. PETRESCU, Î. II 173. După ce mi-am terminat serviciul, mă pun la papuci, pun ibricul de cafea la spirt. id. ib. 132. 10. Refl. A se împotrivi, a sta împotrivă. Nu te mai pune și d-ta atîta pentru te mieri ce. CREANGĂ, P. 152. ◊ (Urmat de «împotrivă» sau «împotriva cuiva ») Ce să faci? Parcă te poți pune împotrivă? SADOVEANU, O. III 386. Vă puneți zece împotriva unui om. ALECSANDRI, T. II 17. ◊ Tranz. (În locuțiuni verbale) A pune împotriveală = a se împotrivi. Cînd o piatră punea împotriveală, țărîna era scoasă cu vîrful lopeții. C. PETRESCU, R. DR. 56. ◊ Expr. A se pune cu capul (sau în cap, în ruptul capului) = a încerca tot ce e posibil pentru a săvîrși o acțiune sau pentru a împiedica o acțiune; a se opune dîrz. Stăi cu ea, ce știi ții-i spune, Dar cu capul mi te pune Să n-o joace Alți feciori.Ș COȘBUC, P. I 136. Așa e lumea asta și de-ai face ce-ai face rămîne cum este ea; nu poți s-o întorci cu umărul, măcar să te pui în ruptul capului. CREANGĂ, P. 223. A se pune înaintea cuiva = a se opune, a rezista, a se împotrivi. Tu te lauzi că Apusul înainte ți s-a pus?... Ce-i mîna pe ei în luptă, ce-au voit acel Apus? EMINESCU, O. I 147. A se pune în calea cuiva = a bara drumul cuiva; fig. a împiedica pe cineva într-o acțiune. O, tu nici visezi, bătrîne, cîți în cale mi s-au pus. EMINESCU o. I 146. A pune cuvînt de împotrivire = a se împotrivi cu vorba, a protesta. Oșteanul nu îndrăzni să puie cuvînt de împotrivire. SADOVEANU, O. VII 66. 11. Refl. A se lua la întrecere, a se măsura, a se compara cu cineva, a se potrivi cu cineva sau cu ceva. Nu te pune cu ctitorul nostru, c-a văzut multe. DELAVRANCEA, T. 7. Din mîncare și băutură las’ dacă ne-a întrece cineva, numai la treabă nu ne prea punem cu toți nebunii. CREANGĂ, P. 259. ◊ Expr. (De obicei în construcții negative sau. restrictive) A-și pune mintea cu cineva (sau cu ceva) v. minte. 12. Refl. A tăbărî asupra cuiva, a se repezi la cineva. Ce se aude fraților? Se puse stăpînirea pe noi cu toroipanul, dar și noi i-am făcut-o. PAS, Z. IV 237. Voinicul de Ercule mi se puse pe ele cu arcul său. ISPIRESCU, U. 44. Hoților, ticăloșilor!... Vă puneți o sută pe un om, ca corbii. ALECSANDRI, T. I 401. 13. Tranz. A face pe cineva să execute un lucru; a îndemna, a sili, a obliga. Ori de cîte ori este de spus ceva satului, primarul pune să se sune goarna. STANCU, D. 53. Împăratul pune de piaptănă și îmbracă la feli pe amîndouă. CREANGĂ, P. 270. [Făt-Frumos] pusă să-i facă un buzdugan de fier. EMINESCU, N. 4. ◊ (Familiar; subiectul este dracul, nevoia, păcatele etc.) Să nu te pună păcatele să șezi, să te întinzi la vorbă cu alții de seama ta, că scot două piei de pe tine. DAN, U. 13. Dracul mă punea să-mi bat capul cu gramatica? CREANGĂ, A. 114. De m-a pune păcatul să-l cînt. ȘEZ. V 8. ♦ A îmboldi, a asmuți. Pune dulăii pe ea. Le dă drumul din lanț și îi pune pe muiare. DEMETRIUS, V. 86. Apoi își puseră caii în trap spre cîmp, prin adierea rece a serii. SADOVEANU, F. J. 405. ♦ A face ca cineva sau ceva să ajungă într-o anumită stare (de uimire, teamă, nedumerire etc.). S-au dus și el în sat să schimbe numele grăunțelor! îi răspunse ea, punînd cu răspunsul său pe oaspeți iar în mirare. SBIERA, P. 220. Tu ai în loc de suflet o iazmă neagră care Pe cruntul Satan însuși l-ar pune în mirare. ALECSANDRI, P. III 326. ◊ Refl. A începe o acțiune, a se apuca de ceva. Pe urmă mă pun și zidesc fîntînă. SADOVEANU, O. VII 270. Tu mă poți, oglindă, spune! Ei, tu doară nu te-i pune Să mă spui! COȘBUC, P. I 105. Pîn-or mai mînca boii, s-a pus să mănînce și el ceva. CREANGĂ, P. 143. (Tranz.) Puse prunca a cînta, Codrii puseră-a suna. ALECSANDRI, P. P. ◊ (Legat prin prepoziție de substantive care exprimă acțiuni sau de supine) Să te pui pe lucru, să scrii poezii frumoase. VLAHUȚĂ, O. A. 227. Mă plimb o zi și apoi mă pun la lucru pe brînci. CARAGIALE, O. VII 6. De acum trebuie să ne mai punem și cîte pe oleacă de carte, căci mîne-poimîne vine vacanța. CREANGĂ, A. 100. Decît să te mînii, măria-ta, Ciubere, Mai bine mergi în sală să te pui pe bere. ALECSANDRI, T. II 94. ◊ Expr. A se pune cu gura (rar cață) pe cineva = a cicăli pe cineva. În zădar le spunea feciorul că nu se va-nsura-n veci... Ș-au pus cu gura pe el ca cioarele. RETEGANUL, P. III 32. Ăst pîrdalnic de dor îl făcu să se puie cață pe capul nevestei sale, ca să-i dea voie de a purcede în lungă călătorie. POPESCU, B. III 73. A se pune (cu rugăminți, cu vorbe dulci etc.) pe lîngă cineva = a ruga insistent pe cineva. S-au pus... pe lîngă bărbățelul său cu vorbe dulci. SBIERA, P. 43. Chihăiam pe mama să se puie pe lîngă tata, că doar m-a da și pe mine la catihet. CREANGĂ, A. 81. A se pune de pricină v. pricină. A se pune pe gînduri = a deveni gînditor, îngrijorat. Se pune ea pe gînduri și stă în cumpene cum să dreagă și ce să-i facă. CREANGĂ, P. 29. Ea se puse pe gînduri și începu a plînge. ALECSANDRI, O. P. 71. Scrie două-trei rînduri Și se pune pe gînduri. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 125. A-și pune puterea sau (toate) puterile = a-și da toată silința, a se strădui. Își puse toate puterile, se sculă și, așa șovăind, cercă să umble. ISPIRESCU, L. 59. El se opintea, puterea-și punea. TEODORESCU, P. P. 500. (Intranz.) A fi pus pe ceva = a fi gata de... Cei mai mari acum din sfadă Stau pe-ncăierate puși. COȘBUC, P. I 224. 14. Tranz. (Franțuzism învechit, în legătură cu noțiuni de timp) A întrebuința un timp determinat pentru a parcurge o distanță. Careta nu mai punea de la o poștă la alta decît două ore. MACEDONSKI, O. III 27. Am pus 15 zile de la Herța la București. ALECSANDRI, T. I 373.- Forme gramaticale: perf. s. pusei, part. pus.