PUNGI, pungesc, vb. IV. Tranz. 1. (Numai în expr.) A-și pungi gura (sau buzele) = a da gurii forma unei pungi, strîngînd sau încrețind buzele; a face gura pungă. V. pungă. Clătină capul încăpățînat și, pungindu-și buzele, împinse luntrea la debarcader. GALAN B. I 46. Se poate... își pungi gura fetica. SADOVEANU, M. C. 153. 2. (Învechit) A stoarce cuiva bani prin mijloace necorecte, prin abuz de putere, înșelătorie, escrocherie etc.; a pungăși. Astăzi... s-a dres treaba cu poliția. Toată pricina era să mă pungească. BĂLCESCU, la GHICA, A. 614. [Jucătorii] se uscau de dor să-l pungească ca mai nainte. NEGRUZZI, S. I 85. A hotărît să-și răzbune cum se cade, pungind pre cei mai mari boieri. id. ib. 87.