PUR², -Ă, puri, -e, adj. 1. Care nu conține elemente străine; curat, neamestecat. Alcool pur. Aur pur. ▭ Fii ca o apă pură în care se ascund Nămolurile negre cu pietrele la fund. ARGHEZI, V. 150 ◊ (Adverbial) Psihologia lui nu e rece, pur teoretică, studiu de «natură-moartă». IBRĂILEANU, S. 225. ◊ Artă pură v. artă. 2. Nestricat, nealterat, neviciat. Doina aceasta se înalță pînă la cele mai pure și desăvîrșite trepte ale emoției. BOGZA, C. O. 366. Norii lungi în hore pure Trec și ei pe calea lumii. ARGHEZI, V. 34. ◊ (Adverbial) Florile miroseau proaspăt și pur. C. PETRESCU, Î. II 44. ♦ Fără pete, imaculat, limpede. Cerul era de un albastru mai adînc și mai pur. C. PETRESCU, A. 392. ♦ Fig. Nepătat din punct de vedere moral; neprihănit. Vorbele prietenului... coborau trivial pe pămînt ceea ce era pur și inalterat în toată suferința lui și a Luminiței. C. PETRESCU, Î. II 102. Adela e atît de pură, și, cu toate aerele ei de sfidare, e atît de bună! IBRĂILEANU, A. 93. Citeam cu ochi de flăcări în sufletu-ți cel pur! MACEDONSKI, O. II 19. 3. Simplu, gol. Avem a face cu pură frazeologie bisericească. IORGA, L. I 432. ◊ (Adverbial, în expr.) Pur și simplu = nimic altceva decît...; numai și numai. Am să-i reclam pur și simplu banii. ALECSANDRI, S. 167.