PURPURĂ s. f. 1. Culoare roșie-închisă. Multă vreme nu mai era pînă în sară. Asfințitul se scrijela cu purpură și aur. SADOVEANU, F. J. 472. Ce purpură de lumină, se lăsa din văzduh! BASSARABESCU, V. 6. La aceste vorbe Caterina tresări și un văl de purpură trecu pe fața sa. BOLINTINEANU, O. 418. 2. Materie colorantă roșie-închisă extrasă în vechime dintr-o moluscă, iar astăzi preparată pe cale sintetică. 3. Stofă scumpă, vopsită cu purpură (2), purtată odinioară mai ales de regi și împărați; haină domnească făcută dintr-o astfel de stofă; hlamidă. Mîni în purpură și-n aur Am să fiu încoronat, Și pe vechiul bucentaur Prin Veneția purtat. ALECSANDRI, P. I 162. Spre răsplata ospeției ce primise, Ioan suindu-se pe tron îi trimise lui purpură și coroană împărătească. NEGRUZZI, S. I 213. Îndată, cu mare îngrijire din porunca lui Mihai, trupul fu învestit cu haine mărețe, întins pe o piatră de marmoră și acoperit cu o manta de purpură. BĂLCESCU, O. II 260. ♦ Fig. (Rar) Glorie, mărire; p. ext. tron, scaun domnesc. Cu o mînă de oameni el arată lumii că știu a-și cuceri o purpură. HASDEU, I. V. 190. – Variantă: purpur (BENIUC, V. 164, COȘBUC, P. I 66, NEGRUZZI, S. I 236) s. n.