PUSTII vb. 1. (Mold., ȚR) A prăpădi, a distruge. A: Pre noi nedostoinicii ne va piarde și în muncă și întunerec ... ne va pustii. VARLAAM. B: Den dachi nici unul n-au mai rămas, cît pustiindu-se de tot și nemairămîind nimeni . . . au așezat romani. C. CANTACUZINO. 2. (Mold.) A părăsi. Pustiau casele și fugeau în lume. N. COSTIN. Fugit-au mulți boieri și mazîli de groaza lui pentr-alte țări, de s-au pustiit asăle. NECULCE. Etimologie: pustiu + suf. -i.