Definiția cu ID-ul 938107:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PUTEA, pot, vb. II. Tranz. (Urmat de un verb la conjunctiv sau la infinitiv) A avea puterea (fizică sau morală) de a face ceva, a fi capabil, a se simți în stare să înfăptuiască un lucru. Pesemne inima le spunea că spinul nu le este văr și de aceea nu-l puteau mistui. CREANGĂ, P. 210. Soarta-mi cu a mulțimii aș vrea să o unesc; Dacă numai asupră-mi tu poți s-aduci vrun bine, Eu rîd d-a mea durere și o disprețuiesc. ALEXANDRESCU, P. 79. De-aici pînă-n satul meu, Ard două lumini de seu; Ziua plouă, noaptea ninge Și tot nu le poate stinge. Făr’ inima mea cînd plînge. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 194. ◊ (Al doilea verb e subînțeles) Ce nu poate un tînăr la douăzeci de ani, cînd s-așterne cu dragoste și cu entuziasm să facă ceva? VLAHUȚĂ, O. A. III 21. Acum văzuse Ipate ce poate Chirică, și-i era drag ca ochii din cap. CREANGĂ, P. 153. Și ce pot sfaturile mele, cînd lacrimile d-tale nu folosesc? NEGRUZZI, S. I 51. ◊ Absol. Străinul parcă se gătea Să plece, și-ar fi vrut Să fugă dac-ar fi putut. COȘBUC, P. I 228. Nu putem, măria-ta, că sîntem morți de foame. ALECSANDRI, T. I 397. Alelei! murguleț mic, Alei! dragul meu voinic! De-ai putea la bătrînețe Cum puteai la tinerețe! id. P. P. 73. Ce e mic ca oul și poate ca boul? (Cîntarul). ♦ (Precedînd un verb reflexiv, se intercalează uneori între pronume și verb) Ilie însă nu se putu răbda să nu-i strige. REBREANU, I. 33. ◊ Expr. Cît îi poate cuiva capul (sau mîna, osul, pielea, cojocul) sau ce-i poate cuiva capul (mîna etc.) = de cît e capabil cineva, ce e în stare să facă cineva. Luați seama: jandarmii! Ne-au ajuns din urmă. Acuma să vedem ce ne poate pielea, DAVIDOGLU, O. 128. Numai Chirică băietul știa ce zace în inima lor și cît le poate capul. CREANGĂ, P. 167. A nu mai putea (de...) = a fi copleșit de un sentiment sau de o senzație puternică. Împăratul, carele știa că umblă niște zmei să-i răpească copila, nu mai putu de bucurie cînd îi văzu măcelăriți. ISPIRESCU, L. 256. Cînd mama nu mai putea de obosită și se lăsa cîte oleacă ziua să se odihnească, noi băieții tocmai atunci ridicam casa în slavă. CREANGĂ, A. 37. Ia-mă, bădiță, călare, Că nu mai pot de picioare. ALECSANDRI, P. P. 17. A nu (mai) putea fără... = a avea absolută nevoie de..., a nu se putea lipsi de... Era mai mult decît duhovnicul, că fără de dînsul nu puteau mănăstirile. CREANGĂ, P. 112. A nu mai putea după... = a ține foarte mult la, a se da în vînt după... Nu mai poți după povești și basme, copiii se joacă și tu pîndești vorba cu urechile ciulite. DELAVRANCEA, S. 264. (Familiar) A nu mai putea = a nu-i păsa, a nu se sinchisi (de cineva sau de ceva). 2. A avea posibilitatea, mijloacele necesare pentru a realiza un lucru, a fi în situația de a înfăptui ceva, a-i fi cuiva cu putință să realizeze ceva. Știu bine că n-am să pot scăpa ușor de d-ta. CREANGĂ, P. 203. Dar mă rog... pe duduca Luluța nu știți unde-aș putea-o găsi? ALECSANDRI, T. I 223. ◊ Absol. De-am avut, de n-am avut, Am trăit cum am putut. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 415. 3. A exista posibilitatea sau probabilitatea, a fi posibil să i se întîmple cuiva ceva. Apa era bîhlită și ne-am fi putut bolnăvi. CREANGĂ, P. 204. Ca să fiu drept și să te pun îndată la adăpost despre orice neajunsuri ar putea să-ți vină dupe urma cuvintelor mele... ODOBESCU, S. III 11. Pînă, maică, ți-oi veni, Grîul tot o putrezi; Pînă ți-oi veni la poartă, Poți, măicuță, să fii moartă! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 316. ◊ Expr. Ce (sau cînd, unde) poate să fie? = ce (sau cînd, unde) să fie asta? Și cum s-a sculat, a și început a căuta cu de-amăruntul prin așternut, să vadă ce poate să fie? CREANGĂ, P. 264. ◊ Refl. impers. Cum se poate, le zise el, să stea omul trei zile la poarta mea și să nu meargă nimeni să-l cerceteze? ISPIRESCU, L. 44. Și de s-ar putea pe dînsa cineva ca să o prindă, Cînd cu ochii mari, sălbateci, se privește în oglindă. EMINESCU, O. I 80. Cu burete nu se poate bate cui în perete. (Cu pron. refl. postpus, mai ales în întrebări retorice) Da bine, cucoană. poate-se ca broaștele să mănînce mălaiul? ISPIRESCU, L. 180. O cheamă Adalgița... Poate-se mai frumos nume? NEGRUZZI, S. I. 76. (Expr.) Se prea poate = e foarte posibil. De nu se mai poate (sau cît se poate, cum nu se poate mai mult) = din cale-afară, foarte, la culme, la maximum. Un băiet ochios, sprîncenat și frumușel, de nu se mai poate! CREANGĂ, P. 75. Era în Iași un tînăr boierinaș, frumos și bun la inimă, dar desfrînat cît se poate, pentru că-i erau dragi cărțile, vinul și femeile. NEGRUZZI, S. I 81. ◊ (Cu valoare adverbială) E posibil, probabil; e cu putință. Ia, poate să am vreo treisprezece ani. CREANGĂ, P. 148. ◊ (Urmat de o subordonată subiectivă introdusă prin conj. «că») Iar dac-a fi adevărat, ce zice lumea: că pentru feți-frumoși vremea nu vremuiește, apoi poate c-or fi trăind și astăzi. EMINESCU, N. 30. Poate că măria-ta ai auzit lucrurile precum nu sînt. NEGRUZZI, S. I 139. N-ai văzut pe dragul meu? – Poate că l-oi fi văzut, Dară nu l-am cunoscut. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 23. ◊ Loc. adv. Peste poate = peste putință, cu neputință. Fără doar și poate = sigur, precis, indiscutabil. 4. A avea voia, permisiunea, dreptul de a face ceva. Copilită cu părinți, Nu sili să te măriți, Măritatu-i lucru mare, Nime nu-l poate stricare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 278. ◊ (Exprimă o nuanță concesivă-condițională) N-aibi grijă, stăpîne, poți să te duci și pe la nuntă că am făcut ce știu eu și nime n-are să te cunoască. CREANGĂ, P. 171. Om ca badea nu se vede... Așa mîndru și frumos; Poți să cauți nouă mări, Nouă mări și nouă țări! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 19. ◊ Expr. Poți să nu mă (mai) întrebi = e mai bine să nu mă (mai) întrebi. Și de-aceea de-azi-nainte poți să nu mă mai întrebi De ce ritmul nu m-abate cu ispita-i de la trebi. EMINESCU, O. I 141. ◊ Refl. impers. A fi permis, îngăduit. Se poate intra? 5. A avea motive să facă, să spună, să creadă ceva. Cine să fiu mătușă? Ia. o fată săracă, fără mamă și fără tată, pot zice. CREANGĂ, P. 288. Eu mă duc, mîndră, ca mîne, Inima la tin’ rămîne... De-i vedea că înverzește, Poți să tragi a mea nădejde. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 338. 6. A se cădea, a fi potrivit, convenabil. Nu mă pot duce în sat ori la tîrg în zdrențele pe care le port. SADOVEANU, P. M. 44. 7. (Mold., în expr.) De-a putere-a fi = cum s-ar zice, se poate spune; într-adevăr, de fapt, cum se cade, în toată puterea cuvîntului; doar. Cum de el, om bătrîn și moșneag de-a putere-a fi, și să-l cuprindă așa focul cînd aude o turluitură de fluier! SBIERA, P. 9. Birze Ivane, du-te; nu ți-i oprită calea. De-a putere-a fi, acum ești de casa noastră. CREANGĂ, P. 312. Toți sătenii, d-a putere-a fi, o cunoșteau. CONTEMPORANUL, VI 97.- Prez. ind. și: (popular) pers. 1 sg. poci (DUMITRIU, B. F. 29, TEODORESCU, P. P. 312, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 29), pers. 2 sg. (rar) poci (PAS, L. I 140).