putere, puteri s. f. 1. Faptul de a putea; capacitate, forță, însușire morală, fizică și intelectuală de a face ceva; putință. 2. (Înv., mai ales la pl.) Minune. 3. (Reg.) Nădejde. 4. (La pl.) Numele uneia dintre cele nouă cete ale îngerilor, care, împreună cu stăpâniile și cu domniile, alcătuiesc treapta a doua a ierarhiei lor, făcută de Dionisie Areopagitul. Sunt înfățișați în iconografie desculți, în stihare lungi până la glezne, încinși cu brâu și purtând într-o mână un toiag sau fâșii aurite, iar în cealaltă sigiliul lui Dumnezeu sau globul pământesc. – Din putea.