PUTOARE, (2) putori, s. f. 1. Miros urît, greu, neplăcut; duhoare. El luă perii și-i băgă în foc. Însă ea simți putoarea. RETEGANUL, P. IV 57. Putoarea leșurilor putrezinde te amețea. NEGRUZZI, S. I 291. 2. Nume dat unui om leneș, murdar, depravat. Se duce la putoarea ei de ibovnic și îi duce o băutură cu care îl mai ține cu nițică viață. GORJAN, H. I 76. Să mă duc la șezătoare, Să nu zică că-s putoare. BIBICESCU, P. P. 185.